Initial am fost cel putin suspicioasa la adresa acestui film. Nu ma inspira. Ma gandeam ca o sa fie unul din acele pelicule nominalizate la Oscar despre care toata lumea se intreaba cum a ajuns acolo. Greseala mea, crezusem ca am incetat sa mai judec. Ar fi bine sa fi vazut inainte filmul ca sa intelegi despre ce vorbesc mai jos, dar chiar si daca nu l-ai vazut, finalul nu ti-l dezvalui.

Concluzia la care am ajuns de-a lungul mai multor experiente de acest tip este ca atunci cand avem de invatat lectii importante fie se ajunge cu greu la acestea si intampinam tot felul de blocaje (la mine au fost semafoarele prinse toate pe rosu, casa de bilete care s-a inchis cand am ajuns in fata si a trebuit sa asteptam la o alta, personalul care nu m-a lasat sa intru cu un ceai de la Starbucks, sala de cinema la celalalt capat al bucurestiului, pentru ca doar acolo rula la ora la care puteam merge), fie aceste blocaje vin tocmai pentru a te feri de ceva ce nu ar trebui sa experimentezi. Acum depinde de inteligenta spirituala a fiecaruia. Eu obisnuiesc sa ma ascult, daca simt sa fac ceva – actionez, daca nu – prefer sa ma opresc. In fine, am facut aceasta paranteza pentru ca desi initial eram refractara sa vad acest film, la un moment dat s-a produs un declick si parca-mi doream din tot sufletul sa merg.

Cand scriu despre filme imi place sa citesc putin inainte ce scriu altii. Nu pentru inspiratie, sunt curioasa sa vad ce intelege fiecare. Filmul, experientele, viata le-as putea compara acum cu o ceapa, fiecare vede cate o foita din ea, unii rup doar coaja, altii continua sa traga pana ajung la mijloc. Nu inseamna ca este gresit in vreun fel sau altul, este doar o diferenta de perspectiva. Orice lucru poarta multiple semnificatii. Insa mi-ar placea sa cred ca de data aceasta am empatizat cu scenaristul sau cine a scris povestea destul de bine pana ce am ajuns la mijloc.

Pe scurt, e vorba de un actor, odata celebru pentru interpretarea unui supererou, care incearca cu disperare sa-si recastige faima anilor trecuti prin punerea in scena a unei piese pe Broadway. Alaturi de tema eroului care a cazut intr-un con de umbra si are nevoie de aprobare din partea celorlalti pentru a se simti important (desi de fapt nu el are, ci ego-ul sau), satira a showbiz-ului actual, disparitia noastra ca si fiinte fara un cont pe Twitter, da, ele toate sunt acolo si ne vor face poate sa privim cu mai multa atentie lumea in care traim.

Insa mai presus de toate mie acest film mi-a vorbit despre efectele unei minti agitate si in ce stari ne poate aduce ea. Mai ieri vorbeam despre cei doi noi, mintea-egoul si spiritul-sinele. Mintea este cea care ne aduce pe muchiile nevrozei, pentru ca doar asa se simte ego-ul bine, cand este in control, cand are un obiectiv pe care il urmareste, cand este elogiat si aprobat, faimos chiar. Iar cand atinge obiectivul tot nu-i multumit, cum poate el sa se bucure de acum? Nu poate, pentru ca mintea nu traieste in prezent, mintea nu iubeste, ea cunoaste doar cuvantul, o simpla eticheta. Mintea isi doreste aprobare, asa ca noi cautam aprobarea in vorbele celor din jur, in loc s-o cautam in noi.  Si cautand toate aceste lucruri uitam de fapt sa fim fericiti acum, ratam momentele importante ale vietii concentrandu-ne in permamenta pe momentele ce vor veni. Cam ceea ce traieste si Riggan.

Si poate ca si mai adanc, aproape de mijlocul cepei, este urmatoarea invatatura. Scopul unei vieti spirituale nu sunt puterile paranormale, scopul este eliberarea. Degeaba putea omul acela sa miste lucruri, sa leviteze, sa zboare, sa acceseze viitorul (la un moment dat spune ca daca ar fi ramas piesa cu primul actor ar fi fost un dezastru) daca el se afla intr-o continua lupta cu sine. Carui scop i-au folosit? Obiectivul sau ultim nu era nici piesa de teatru, nici macar succesul generat de un nou blockbuster Birdman. Obiectivul sau ultim, de fapt al nostru, al tuturor este eliberarea. Momentul acela in care avem totul fara sa avem nimic. Iar el cred ca a obtinut acest lucru. Insa abia atunci cand a trecut dincolo de ego. Atunci a avut totul. Iar acest lucru s-a vazut in zambetul fetei sale, care il privea de la geamul spitalului.

627x0

Dincolo de actorii care au jucat cu totii foarte bine, dincolo de modalitatea de filmare, camera ruland cadrele neintrerupt, dincolo de muzica, mie mi se pare incredibil ca un astfel de film a ajuns sa aibe atatea recenzii pozitive si nominalizari. Pare-mi-se un semn ca incepem sa ne trezim si sa fim preocupati si de esenta.

“And did you get what

you wanted from this life, even so?

I did.

And what did you want?

To call myself beloved, to feel myself

beloved on the earth.”

― Raymond Carver, A New Path to the Waterfall

Pentru ca intr-un final totul se reduce la iubire, nu? Dar iubirea ce izvoreste din tine. Iar atunci cand e, este totul. Iar cand lipseste, nu e vidul sau nimicul. Este agitatia si raul din tine. Liniste-ti mintea, coboara in tine si elibereaza-te. Din ce-am vazut in acest film merita mai mult decat orice putere supranaturala.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.