Au fost doua zile in care am visat. Mai mult decat niciodata. Ca am fost printesa. O sa va povestesc despre sentimentul de a fi printesa, pe care eu una l-am avut dintotdeauna.

Intre cinci si opt ani nu puteam face diferenta intre vis si starea de veghe. Si-mi intrebam mereu tatal cum stiu daca am visat sau mi-am inchipuit. Pentru ca in toate “visele” mele se facea ca eram printesa, imbracata in rochie alba, cu un cos din rachita in care aveam flori si o carte si ma plimbam prin gradina din fata castelului si-mi asteptam printul. Mereu venea pe un cal alb. Si mereu ma ridica in sa, pe o parte, si ma plimba de-a lungul raului. Si apoi adormeam. Realizez acum, stiind ca la varsta copilariei traim in adevar dupa care incepem sa uitam, ca acelea erau amintiri, si nu vise.

Am pasit intr-o realitate paralela, aproape ireala pentru vremurile noastre. Castelul pe care mi-l aminteam, fantana veche la care ajungeai coborand trei trepte, aleile pietruite, lacul si pontonul, corul de broscute, iepurasii de pe insula. Susurul vindecator al izvorului, adevarata muzica a zecilor de pasari, fiecare cu tonalitatea ei, greierii, floricelele de toate culorile: margarete, papadii, galbenele, irisi de camp. Si apoi cei doi cai albi, ce pasteau alene langa izvor. Cuvintele sunt de prisos, maretia peisajului te ia pe sus, te face sa te topesti in el si sa ramai suspendat in secunda de atunci. Este un paradox, intre timpul neiertator, care devoreaza clipele si acest pas in afara lui prin care totul devine intreg, iar tu devii prezent si omniscient.

Numele meu era Anisia. Purtam o rochie alba cu pietre albastre si o umbreluta roz. Langa palat era o gradina de trandafiri, florile mi-erau cele mai bune prietene. Pe ele le sarutam primele dimineata. Iar ele imi mangaiau buzele cu roua cerului. Anisia era o printesa simpla. Simpla in vorbe, in ganduri si in fapte. Zambea tuturor si nu mustra, emitea iubire la fiecare cuvant rostit si la fiecare strangere de mana. Si ii mai placea mult si sa danseze. Si sa cante. Si sa se plimbe in padurea din spatele castelului, alaturi de cei doi caini lupi. Era simpla si rafinata. Si mai presus de toate era fericita. Si iubita. Gratie simplitatii.

Visul mi-a fost dat pentru a-mi readuce aminte ce inseamna simplitatea. Cum ea inglobeaza de fapt toata complexitatea vietii. Tot ce pare de indescifrat are o solutie atat de simpla incat este prea greu de acceptat. Simplitatea este adevarul, autenticitatea si naturalatea. Cand esti simplu in vorbe incepi sa emiti sentimentele pure, cand esti simplu in ganduri si le risipesti, incepi sa traiesti, iar cand incepi sa traiesti atunci se nasc emotiile simple si autentice. A fi simplu in ganduri este necunoscuta ecuatiei. A le disipa pe cele ce tin de trecut, a le opri pe cele ce tin de viitor si a te concentra aici si acum. E cel mai greu. Dar este cheia prin care poti accesa visul, prin care poti contracta si dilata energia relativa, cea a timpului. Prin care poti ramane suspendat in clipa de atunci, prin care o ora poate parea o eternitate, prin care nu-ti va mai parea vreodata ca timpul este nemilos si devorator. Pentru ca atunci cand te concetrezi si traiesti intr-o intensitate deplina fiecare clipa, poti dilata timpul si-l poti transforma in eternitate. Iar timpul dilatat in eternitate te arunca in vid, unde se regaseste cea mai pura emotie – iubirea. Sunt trei de retinut: simplitatea in tot – disiparea gandurilor – prezenta raportata la energia relativa a timpului prin care devenim totul. Cat se poate de simplu.

O sa mai scriu o data despre timp si cum sa-l punem in slow motion. Acest articol este mai mult pentru toate fetele dragi mie care si ele simt ca au fost la un moment dat printese. Poate chiar ati fost ;)

Am simtit ca am ajuns aici:

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

HTML tags are not allowed.