Am promis că voi continua seria vacanțelor frumoase cu cele din 2014 acum.

Uitându-mă prin poze, am realizat că ultima vacanță din 2014 a fost chiar la Frații Jderi, acolo unde organizăm tabăra spirituală în weekend-ul prelungit din 1-3 mai.

1. Frații Jderi, Județul Vâlcea. Pe de-o parte am știut de când am ajuns acolo că urma să revenim J că acela era locul în care vom începe vacanțele cu grupuri. Complexul Frații Jderi – Utopia Verde se află în inima naturii, înconjurat de pante muntoase împădurite și de cursuri de apă la aproximativ 500 m altitudine. Fără vecini în apropiere, este izolat de civilizație, departe de marginea satului Păscoaia, doar o punte de lemn peste părâu făcând legătura cu parcarea proprie. Căsuțe în copaci, ochiuri de apă curgătoare, poteci de piatră, lampioane, un observator, o sală de sport și un templu pentru foc de tabără întâmpină aventurierii pe domeniul Utopiei Verde. Când am ajuns acolo vremea era urâtă, ploua, ningea. Era centrarea de fapt și vidul. Dar apoi a ieșit și soarele, ne-am plimbat prin împrejurimi, seara potecile din piatră sunt luminate și se văd căsuțele ca într-o poveste. Acum îmi aduc aminte că am prins 30 noiembrie, Sf. Andrei acolo, au avut și tort, dovleac și măr copt, mâncarea a fost foarte bună. Mai multe nu zic, e un loc de mers, relaxant și foarte potrivit pentru meditație și alte activăți unde ai nevoie de vid. Vara fac și rafting în râul din apropiere, drumeții, există și o tiroliană în complex. Cel mai repede ajungeți cu noi la tabăra din mai. O schimbare de registru pentru cum erai poate obișnuit să-ți petreci această zi.

j

2. Veliko Tarnovo. Și cu Veliko a fost o poveste aparte pentru că am aflat de abia dimineața unde urma să plecăm. Mă așteptam să fie ca de obicei, undeva frumos prin față. Dar în schimb am primit un A4 printat cu o rezervare de pe booking. Nici măcar nu auzisem de Veliko.  Am ajuns repede și ne-am cazat în Arbanasi, satul din apropiere la Arbanaski Han. Era răcoare afară și am plecat să vizităm cetatea din Veliko. Este acolo sus în deal o biserică suprarealistă unde am trăit cele mai frumoase stări. M-am uitat apoi pe internet și multora nu le-a plăcut, din cauza picturilor, că n-au ce căuta într-o biserică. Doar că ele nu sunt de aici. Am scris când m-am întors un articol mai amplu despre această călătorie, îl poți citi aici. Te mai poți plimba prin Arbanasi, este un sat tare rustic, poți lua ulițele la pas, poate vei găsi și trandafirii bulgărești. Și să încerci neapărat legumele coapte pe vasele din ceramică și deserturile din dovleac.

3. Transfăgărășean, Bâlea și Sibiu. Îmi doream de mult să merg pe Transfăgărășean, să văd acel peisaj pe care îl laudă toată lumea. Peisajul nu l-am văzut, că a fost ceață la coborâre, dar ce am întâlnit în drum cred că a egalat cumva priveliștea. Ne-am oprit întâi la Poenari, unde am urcat sutele de trepte până sus la cetate. Am avut și un partener de călătorie, un cățel care ne-a urmat până la ultima treaptă. Apoi am pornit spre Bâlea Lac, unde a început să ningă. Prima ninsoare pe 2014. A fost de vis, cum norii treceau dintr-o parte într-alta și la un moment dat se vedea cabana după care dispărea în nor. Spre coborâre am cântat, era un cântec cu iubire și tocmai atunci am trecut pe lângă doi ce exact asta trăiau (filmarea aiciaici și aici) și am ajuns într-un final, spre seară la castel, acolo unde am dormit, la Palatul Bruckental. Așa frumos palat, așa fermecătoare grădină, cred că vara când sunt înfloriți și trandafirii este totul magic. Am băut compot de prune cu scorțișoară la castel, dimineața ne-au trezit păsările și plimbările au fost de vis. Apoi prin Sibiu puțin, pe la grădina zoologică, un selfie cu poneiul (că tot m-am specializat, o să mai vezi mai târziu de ce) și uite așa a mai trecut un weekend frumos.

4. Vulcanii Noroioși și Măgura. Eu la Vulcani n-am fost în școala generală că atunci știu că se organizează astfel de excursii. Tot văzusem editoriale de modă în zonă cu rochii în vânt și un peisaj arid, de zici că era pe lună. Ce pot să spun despre vulcani este că au o inimă a lor, care pulsează diferit, într-unele părți mai puternic și mai cald, într-altele mai rece. Ca și focul de altfel, uneori arde cu putere, alteori pâlpâie. Energia lor seamănă mult cu a centrilor atunci când curge ca o fântână arteziană dintr-unul într-altul la fel și vulcanii dau în foc. Călătoria a continuat apoi spre satul Măgură, pe niște serpentine cu o priveliște minunată, mai ales că era spre final de toamnă, iar șoseaua era acoperită de frunze. La Măgura se află un ansamblu fermecător de sculpturi în piatră, unde au lucrat 163 de sculptori, în fiecare an mereu alţii, unii care au revenit peste ani, pentru a întregi cu o nouă operă poiana Măgurei. În total au rămas 256 de lucrări în piatră, adevărate capodopere ale geniului, ce se întind pe 21 ha. Starea de acolo este minunată, este atât de multă liniște și dacă te uiți cu atenție fiecare scultură are o semnificație aparte.

5. Vila Honor, Izvoarele. Aceasta a fost prima vacanță în Ținutul Secuilor. Am pus adresa pe gps și am plecat la drum spre Izvoarele, un stațiune turistică în apropiere de Odorheiul Secuiesc. Ca de obicei, habar n-aveam unde mergeam. Eu nu, că el da. Știam doar că în momentul în care voi privi în depărtare se va dezlănțui spațiul și mă voi pierde prin mine. Nu exagerez când spun odată ce am cotit dreapta din drumul de la Brasov spre Sighișoara și am intrat pe dealurile ce duc spre Odorhei am intrat într-o realitate paralelă. Totul se desfășura cu încetinitorul, era și început  de toamnă, galbenul se topea în verde, în maro, aproape că mașina se conducea singură. Vila Honor este undeva în vârful unui deal din Izvoarele (un sat de poveste), o cabană vânătorească frumoasă și cu foarte mult bun gust. Proprietarii dețin în apropiere un domeniu impresionat de pădure, unde au un fel de rezervație de căprioare, cerbi carpatini și musoni. Căprioarele sunt atât de blânde încât mi-am permis să-mi fac niște selfi-uri cu ele, pe ceilalți i-am văzut din depărtare dintr-un foișor. Dar într-adevăr senzația de spațiu a fost ca și cum ai cădea de pe marginea unei prăpastii în tine și nu ți-ar fi frică pentru că te-ai arunca într-un nimic preaplin. Pe parcursul acelui weekend la vilă se desfășura un workshop de gătit ținut Rachel Sagent, cea care are The London Street Bistro. Așa că am avut parte și de o călătorie culinară. A doua zi am făcut cunoștință cu căluții islandezi. Am înțeles că doar la acea fermă ar exista în România, sunt de talie mai mică și tare blânzi. Cred că eram tare drăguță în acel weekend că toate animalele au stat la selfie cu mine, haha. Duminica ne-am încheiat-o cu o vizită la Sighișoara, o plimbare scurtă până sus la biserică, prin oraș, ceva poze.

6. Sfinxul. Pe la finalul verii am plecat într-o duminică la Sfinx, aici am cam ținut eu să mergem mai ales că auzisem și de un drum frumos, nu prea cunoscut pentru că nu e dat încă în circulație – Transbucegi. Acesta pleacă dinainte de Sinaia și merge până la cabana Piatra Arsă, iar de acolo în jumătate de oră pe jos ajungi la Babele și Sfinx. Drumul e foarte ușor, eu de abia îmi scosesem piciorul din gips de o săptămână și l-am făcut fără nicio problemă. Nu este precum Transfăgărășean, dar oricum foarte frumos. La Sfinx a fost oau, super energie, super centrare, zburam pe acolo. La întoarcere ne-am oprit în Bușteni, pentru că auzisem din povești de restaurantul de la castelul Cantacuzino. Am prins acolo apusul, soarele exact când se ascundea după munte, am luat o cină minunată, într-adevăr restaurantul este foarte bun.

sf

7. Vacanța de vară. Acum e mult tare de povestit despre vacanța de vară, am hoinărit prin Italia și Franța după o planificare self made la minut și ne-a ieșit foarte bine. Am început cu Italia, în Pisa, plimbări pe acolo, e mic orașul nu e mare lucru de văzut. Apoi a fost la Cinque Terre, unde a fost minunat, satele pot fi văzute într-o singură zi toate dacă optezi pentru varianta trenului și nu drumeții. Toate mi-au plăcut la fel de mult, am prins și soare și vânt și ploaie, seara am ratat ultimul tren, dar țin minte că atunci am terminat pentru a două oară La răsărit de Eden. A treia zi am fost în Florența, unde am mâncat cea mai bună înghețată. În ultima zi am închiriat mașină, poveste și cu micuțul Panda pe care l-am luat cu 5 minute înainte să se închidă ghișeul. Am făcut vreo 2500 de km până în Provence și-napoi, nici nu știam că aveam limită. Din Pisa am plecat pe coasta de Azur, ne-am oprit în Nisa. Am vizitat mai multe, dar cel mai mult mi-a plăcut Villa Ephrussi de Rothschild, un castel de prințesă cu grădină și flori superbe, unde tocmai se terminau pregătirile pentru o nuntă ce avea loc în seara aceea. Flori, mese, candelabre prin copaci. Un vis. Mi-am adus aminte de Gossip Girl. Era ceva de genul. Oare cât o fi costat nunta aia? O zi a fost la Monaco și Montecarlo. Era atât de multă bogăție acolo, se simțea în aer, dar cum am scris și atunci într-o poză în fața cazinoului: “Și bogăția, ca tot ce ne înconjoară este o energie și e bine să stai ăn prezența ei, la fel cum este bine să stai în jurul oamenilor frumoși și să rezonezi cu frumusețea lor, în jurul celor rafinați pentru a le prelua din rafinament, în preajma artiștilor asemenea, dar mai ales în preajma celor treziți spiritual pentru a învăța cum să cauți în tine fericirea.” După Nisa am mers mai spre est în Provence. Aici pot spune că a fost vârful vacanței, a crescut treptat din Italia până și-a atins culmile în satele provensale. Primul a fost Chateau Eze Village, unde clădirile erau peste tot împodobite de florile mov agățătoare. Mi-a plăcut mult Saint Remi de Provence, am trecut acolo printr-o perdea de copaci, zici că era în Game of Thrones. Am văzut cai albi sălbatici și flamingo în parcul Camargue, Boix de Provence, la castelul din deal unde lui i-a plăcut cel mai mult, tot la un castel am și înnoptat – La Bastide du Roy Rene în Aix-en-Provence. Orașul ăsta e foarte bine poziționat dacă vrei să vezi Provence-ul. Am mai fost în Gordes, unde am contemplat fântâna unde Russell Crowe a așteptat-o pe Marrion Cottilard, am mâncat cea mai bună tartă cu zmeură, am văzut cel mai roșu pământ la Roussillon, am făcut paddle boarding la Gorges du Verdon, un canion minunat și da, am găsit ultimul lan cu lavandă ce nu fusese cules la sfârșitul lui august. Se întâmplă pe platoul de la Valensole, de unde am cele mai mai frumoase poze cu flori. Încă. Pentru că am așa un feeling că urmează niște lanuri cu lalele 🙂 Au mai fost câteva sate și orașe, dar dacă nu am pus poze pe insta cu location, mi-au rămas imaginile, mai puțin numele. În Provence ne vom reîntoarce. Fără doar și poate. Este minunat totul.

8. Gura Portiței. Cu câteva zile înainte de ziua mea mi-a zis că mergem undeva unde delta se întrepătrunde cu marea. N-aș fi crezut că la Gura Portiței poate fi chiar așa de frumos. Verdeață, mare, deltă, păsări, soare. Țin minte că anul trecut de abia pe la final de iunie s-a putut merge la mare, așa că am prins destul de gol, ceea ce a fost perfect. Acolo e loc să te relaxezi și să fii cu tine. Nu sunt magazine, doar un singur restaurant unde au tot felul de specialități din pește. Bune toate. Ne-am plimbat cu hidrobicicleta, ne-a dus un băiat cu barca pe Dunăre, același care a apărut și la plecare și ne-a dus în satul în care se lăsau mașinile, asta ca să nu mai facem două ore cu vaporașul. Sincronicități. În prima seara era un grup de la teatru cred care cânta la tobe, tot felul de instrumente ce păreau șamanice. Am visat că zbor, stelele erau atât de aproape și multe pe cer. A fost într-un fel la Gura Portiței. Era iubirea și compasiunea.

9. Zabola. Aceasta a fost de fapt a doua vacanță, dar cumva o să rămână mereu prima. Pentru că într-un fel a fost energia începutului și timpul și a fost atât de frumos încât sunt sigură că acest loc va rămâne cumva în istoria noastră 🙂 Despre Zabola am scris pe larg aici. Este o poveste, un domeniu al unor vechi nobili, ai căror urmași încă mai locuiesc acolo. Am stat în Camera Roșie, am avut foc de tabără, biciclete, apă, soare, susurul râului. Chiar și acum la aproape un an de când am fost prima oară mai simt energia de atunci. Cât de frumos!

Ei bine acum că ai citit pe unde ne-am plimbat în 2015, dar și în 2014, ai putea să-ți faci o idee despre cum va fi în Tabăra de Retragere Spirituală.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.