full-moon-silhouettes4-640x357

Toată materia se mişca cu energia Lunii, amintindu-ne că suntem parte din ceva mult mai mare.

Luna are o influenţă puternică asupra corpurilor noastre spirituale pentru că este cel mai apropiat element astronomic de Pământ. Luna Plină oferă cele mai profunde energii pe care le putem absorbi, în timp ce Lună Noua are cea mai puternică energie.

Un mod prin care te poţi conecta la energia Lunii este reprezentat de ritualurile. Putem folosi această vibraţie pentru a ne ajuta în luarea deciziilor şi curăţarea de energie negativă.

Ritualurile Lunii

Vom discuta despre două cele mai importante faze ale Lunii în care poţi să realizezi ritualurile: Lună Nouă şi Luna Plină.

Conectarea la energia Lunii ne ghidează să găsim înţelepciunea interioară şi adevărul prin noi.
Atât ritualurile Lunii Noi cât şi cele ale Lunii Pline pot fi foarte simple şi nu necesită mult timp. Când te pregăteşti pentru ritualuri, concentrează-te pe intenţie şi angajament şi mai puţin pe recuzită şi detalii.

Lună Nouă

Lună Nouă (sau Lună Întunecată) se numeşte astfel pentru că lumina Soarelui nu străluceşte pe partea Lunii vizibilă nouă. Această fază reprezintă renaşterea. Dacă te conectezi cu energia Lunii în această perioadă, poţi planta sămânţa intenţiei pe care eşti pregătit să o creşti.

Această energie te va ajuta la fertilizarea solului în care tu îţi pui sămânţă, aşa că ia-ţi timp pentru a-ţi curăţa corpul, mintea şi spiritul. Pentru că această perioadă este despre renaştere, permite-ţi să te gândeşti la decizii, vise, ţeluri şi propriul tău viitor.

Ritualul Lunii Noi

Lună Nouă este complet nouă doar pentru un moment, dar de pe Pământ se vede pentru aproximativ 3 zile zile jumate. E important să îţi stabileşti obiectivele pe parcursul acestora.

De asemenea, nu ai nevoie de prea multe obiecte sau detalii elaborate – lucruri precum un jurnal şi o salvie să cureţi energia vor fi suficiente.

3 paşi prin care să te pregăteşti pentru Ritualul Lunii Noi:

1. Aranjează un spaţiu sacru

Creează o ambianţă care te face să te simţi calm, concentrat şi înrădăcinat. Poţi obţine asta curăţând şi aşezându-ţi salteaua de yoga. De asemenea, poţi folosi uleiuri parfumate, perne, candele, sare, cristale, scoici, poze sau orice altceva pentru a îţi crea propria zonă. Fiecare Lună Nouă va avea o semnificaţie diferită pentru tine, astfel că spaţiul pe care îl creezi s-ar putea schimba sau evolua pe parcursul timpului.

2. Adună-ţi gândurile şi intenţiile

O intenţie puternică va crea un rezultat mult mai puternic. Asta e cea mai importantă parte a ritualului Lunii Noi şi totodată, o oportunitate bună de a începe să notezi în jurnal. Energia Lunii Noi face ca această perioadă să fie optimă pentru setarea unor ţeluri, naşterea unor noi idei şi schimbarea obiceiurilor curente.

E indicat să îţi setezi ţelurile şi intenţiile cu aproximativ 14 zile înainte pentru o fructificare eficientă a acestora. În timp ce lumina Lunii va creşte, la fel se va întâmpla şi cu ceea ce ţi-ai propus.

3. Manifestă-ţi viziunea

De îndată ce ai o viziune solidă pentru a fi manifesata, începe ceremonia cu binecunoscutul “OM”, o rugăciune scurtă sau o poezie. Apoi citeşte jurnalul şi notiţele cu scop.

Practică exerciţiul de respiraţie sau repetă o mantră pentru a te ajuta în solidificarea intenţiei tale. Când ai terminat, mulţumeşte Universului pentru că te-a ascultat.
După ce intenţiile tale sunt setate, ţine-ţi ideile şi ţelurile în siguranţă punându-le sub pernă sau dându-le foc.

Luna Plină

Se întâmplă atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate, iar suprafaţa vizibilă a lunii e complet luminată. Energia Lunii, aflată acum la apogeu, este foarte puternică. Putem folosi această energie pentru a vedea lucrurile care nu servesc intenţiilor noastre.

E normal să te simţi emoţionat şi deconectat în această fază. Dar poţi folosi vibraţiile curente pentru a detecta motivele inconştiente pentru care simţi acele emoţii. Acest exerciţiu te va ajuta să nu te laşi copleşit de sentimente.

Ritualul Lunii Pline

Asemenea Lunii Noi, aceasta este completă pentru un moment, dar ai întreaga noapte la dispoziţie pentru a beneficia de puterile ei.
Această fază te ajută să te cureţi de energiile negative şi să înlocuieşti tot ce e stagnant în mintea, corpul şi spiritul tău cu lumina.

La fel ca în ritualul Lunii Noi, nu te focusa pe detalii, ci doar pe ceea ce trebuie lăsat să plece. Vei avea nevoie doar de jurnal, chibrituri, candele şi un bol cu apă.

Există 4 paşi ai acestui ritual:

1. Amenajează-ţi spaţiul sacru

Acest pas este la fel ca în cazul ritualului pentru Lună Noua. Ţine minte să alegi pentru spaţiul tău doar lucruri care te fac să te simţi ancorat şi calm.

2. Reflectează
Îndată ce mintea ta este golită şi concentrată, observă ce s-ar putea să ignori, îndepărtezi sau compromiţi în viaţa ta. Identifică orice gând negativ sau percepţie pe care o ai despre o persoană, situaţie sau despre tine, apoi scrie aceste observaţii în jurnal.

Acest pas constă în curăţarea minţii pentru a putea primi lumina.

3. Eliberează-te

E timpul să îţi dai seama de ceea ce nu contribuie la crearea unei versiuni mai bune a ta. Citeşte şi simte emoţia a ceea ce ai scris în jurnal şi a ceea ce doreşti să plece din viaţa ta. După aceasta arde hârtia pe care ai scris lucrurile negative.

După ce ai ars hârtiile, pune-ţi mâinile în bolul cu apă pentru a realiza curăţarea, apoi mulţumeşte Universului pentru ascultare.

4. Re-energizarea

După ce te-ai eliberat de toate gândurile care nu îţi erau benefice, te poţi relaxa în energia pozitivă a Lunii. Continua acest proces printr-o plimbare afară, în lumina Lunii sau pur şi simplu prin deschiderea ferestrei. Simte cum te reîncarci pozitiv.

Puterea Lunii este magică şi te poate îndruma în descoperirea sinelui şi a înţelepciunii profunde. Marchează în calendar următoarea Lună Plină şi Lună Noua pentru a îţi putea crea propriile ritualuri.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.