By 
Multe tradiții spirituale se centrează asupra conceptului că Dumnezeu nu se află separat de noi, ci dimpotriva, noi suntem mici Dumnezei, dar și individualități separate în același timp. Suportul acestor teorii vine în special din filosofiile orientale, dar și din unele versiuni de creștinism gnostic. De fapt ideea că fiecare dintre noi este o manifestare a lui Dumnezeu este și diferența dintre creștinismul gnostic și ceea ce a devenit creștinismul actual.
Dar ce înseamnă până la urmă că fiecare din noi este un mic Dumnezeu? Cum poate cineva să fie întreg universul, și în același timp o ființă cu o perioadă de trai delimitată în timp pe această planetă?
Există în filozofie/ logică o latură ce examinează totalitatea de detaliu, se numește mereologie. Părțile sunt descrise aici ca ceva fragmentar și incomplet, care în sine nu există, atât în universul organismelor, cat și a organizațiilor sociale. Tot ceea găsim sunt structuri intermediare, duale. Această teorie implică că de exemplu o celulă, este atât un tot (celula în sine), cât și o parte din corpul uman.
Tot la fel putem percepe și ființa umană, atât parte, cât și totalitate. Cu toții suntem un tot ca ființă individuală, cu diferențe ce ne separă de cei din jurul nostru. Dar în același timp suntem și o parte a planetei, a ecosistemului, a familiei din care provenim, a companiei în care lucrăm. Tot așa suntem și parte a acestui univers și pe același principiu suntem o parte din Dumnezeu, deoarece acesta este Sursa care produce întregul univers. Universul este în Dumnezeu și nu este considerat ca o creație separată (această teorie se numește panteism – că totul este Dumnezeu).
Parte și Întreg în același timp?
Dacă suntem parte și întreg în același timp, atunci cu care dintre ele ar trebui să ne identificăm? Un val dintr-un ocean este atât val, cât și ocean, dar probabil că valul se va identifica mai degrabă cu oceanul. Așa și noi, suntem în același timp parte și întreg, val și ocean.
Putem recunoaște această întrepătrundere, prin granița dintre noi și univers. Putem trage o linie în jurul corpului nostru și lumii care ne înconjoară (de exemplu unde încep și unde se termină picioarele). Dar putem să tragem aceeași linie între noi și univers și forțele care acționează asupra noastră: gravitatea, electromagnetismul. Suntem literalmente suspendați într-o pânză de forțe, de atracție și respingere. Așa stăm la suprafața pământului, iar moleculele noastre nu se dizlocă. Aceasta este realitatea pe care noi o percepem.
Cel mai ușor pentru a putea înțelege această dualitate este s-o considerăm o manifestare ce se petrece în serie și oscilează în timp. Cu alte cuvinte, valul este un val, în următorul moment este oceanul și apoi iar valul, perpetându-se la infinit. Iar întregul univers este construit pe baza acestui etern flux de elemente care se combină, separă și apoi recombină diferit.
Poate că cei care citesc acum au avut vreodată sentimentul de contopire cu divinul, de Dumnezeu. Dar imediat s-au întors la existența normală. Și totuși nu e chiar convenabil să spunem cum am dispărut, pentru a deveni una cu Sursa și apoi să revenim în propria conștiință cu amintiri, adică să trăim practic o experiență nonpersonală, pentru că tocmai ce ne-am contrazis. Dacă este o experiență nonpersonalp înseamnă că nu ține de o persoană, nici un centru al identității, și atunci cum am avut acea experiență? Vedeți aici mintea se oprește și am ajuns la finalul puzzle-ului. Iar asta îmi aduce aminte de ghicitorile zen, în care discipolii încercau s-o rezolve, repetând ghicitoare de atâtea ori, până aceasta se contopea cu ei.
Pentru că mintea e duală, mintea înțelege doar lucruri bune și rele, adevărate și false, viața și moartea, ea niciodată nu va putea înțelege ce înseamnă să fii totul și care este acea stare când în timpul unei relaxări complete după o ședință de yoga le spunem cursanților să își imagineze acum că sunt o picătură de apă și se contopesc cu oceanul nemărginirii.
În momentele în care devenim una, trăim o experiență impersonală, prin care ne dizolvăm din individualitate în totalitate, ne întoarcem către sursă, într-o stare unde nu există dualitate, o experiență a unei non-experiențe. Cred că acestui subiect meriă să-i acordați câteva gânduri, dar nu duale, prin este adevarat sau fals asupra a ce ați citit mai sus, ci prin experiementare.
A te considera pe tine o mică oglindă a lui Dumnezeu, înseamnă a rezona cu perfecțiunea, cu tot ce e mai frumos în aces univers, cu puterea de crea. Iar astfel putem înțelege că întreagă forță de a ne modela destinul stă în mâinile noastre.
Foto: Nicola Odemann
Andreea
Latest posts by Andreea (see all)
- 10 ritualuri de seară pentru a înlătura stările de anxietate - February 9, 2018
- Top 7 obiceiuri care îți antrenează creierul pentru a face mai mulți bani! - February 5, 2018
- Tot ce nu știai despre teoria reîncarnării - February 1, 2018
- Top 10 filme inspiraționale din 2017 pe care trebuie să le vezi în 2018 - January 29, 2018
- Practică aceste 9 poziții de Yoga pentru a-ți ajuta șoldurile - January 29, 2018
