By Saptamana trecuta eram suparata din cauza unui text frumos despre primul spectacol la Opera la care am fost, text pe care nu-l mai gaseam si care se potrivea cu acest post.
Astazi l-am gasit, asa ca il impart.
Poveste alba in patru acte
Ce labirint! Ce scari de marmura, cu covor verde si plin, cu taburete prazulii, cu briz-brizuri pe tavan si coridoare lungi, fara capat, prin care s-ar fi ratacit cu siguranta. Isi tinu respiratia si pasi cu dreptul, iar cand genele negre, grele se ridicara, pupilele i se oprira asupra cortinei rosii cu ciucuri aurii. Dar nu era orice fel de rosu, nu. Era un rosu ce batea spre rosu sangeriu, rosu bordo, care facea mii de cute, iar ciucurii, ciucurii atarnau mandri de snururile impletite gros, intortocheate in modele serpuite, pe margine. randul doi, numarul 21. Aproape central. Mana se pregatea automat sa lase scaunul, cand privirea i se atinti asupra primului balcon. Parca o si vedea pe marchiza de Merteuil cu zambetul inghetat pe fata, cum este sagetata de ochii morali ai celorlalti. Era exact balconul acela, exact aceasi lume, aceleasi rochii, fete palide, buze rosii.
Orchestra de sub scena se incalzea. Se auzeau sunete moarte, amestecate. Dar cand s-a ivit primul acord al viorii, cand batul subtire al dirijorului a inceput sa danseze vioi dintr-o parte intr-alta, atunci feeric s-au intrupat peisajul de lac, salciile batand in vant si ea… gratia ei o cuprinzi in doua cuvinte: dansul bratelor. Imi aduc aminte cum spunea: totul consta in miscarea umerilor si bratelor, trebuie unduite, lasa-le sa alunce usor, gandeste-te cum plutesc pe valuri! Era atat de subtire balerina, atat de firava, iar manutele-i jubilau cu atata precizie. Ii vedea bicepsii si tricepsii brahiali cum se dezvoltasera cu uimitoare zveltete, cum urcau si coborau odata cu bratul. Intrase cu spatele si traversase scena in pas de boure executat perfect, fara sa tropaie, facut la distante egale, cu delicatete. Ce faptura… pana si o rasuflare puternica ar fi putut-o darama. Dresul alb ii contura piciorul subtire, tutu-ul alb teapan, din tul apretat, cu fir auriu prin ea, curat de-ai fi crezut ca e cel mai pur alb cu putinta, corsetul ce-i acoperea spatele, linia proeminenta a claviculei, cocul bine strans cu zeci de agrafe negre, aripile de lebada ce-i acopereau urechile, coronita minuscula ce trimitea raze sclipitoare in jur, lipsa bijuteriilor, de parca atunci ar fi fost zamislita.
Avea impresia ca viseaza si daca ar fi acoperit marginea scenei cu mana, s-ar fi crezut in poveste. Vedea un ingeras gingas alb in totalitate – de la nonculoarea pielii si pana la varfurile degetelor ranite, in care-si lasa toata greutatea, echilibrata precum o cumpana in ghipsul intarit al poantei – care prindea culoare doar din cauza buzelor insangerate, intredeschise si a privirii grave.
Inger nu mai era ea de mult. Crezi ca nu-ti stiu suferinta? Sa inveti ani in sir sa furi aer pe fiecare masura, sa ti se deschida pieptul pentru a parea mai gratios, sa faci piruete cu buzele crete de durere. Iar orele de mers pe poante, cand iti tasneste sangele din degete, cand incepi sa simti ghipsul ca fiind in continuare piciorului tau, cand ranile incep sa devina bataturi, cand iti curg lacrimile si-ti strangi dinti la plieurile pe poante… la fel si lacrimile ei; se strangeau ciorchini in ochi si ii ingreunau vederea, ingreunau vederea lebedei, a lui siegfried.
Ferice de acea balerina cand simte varfurile degetelor lui cum ii ating mijlocul si cum alunca spre marginea sanului, cand o ridica precum fulgul si o invarteste, cum o sustine sa poate face arabescuri, cum o apleaca incet pe spate, iar ea-si ridica picioarul tinand varful intins, iar degetele mainii, cel din mijloc mai in interior, cel mare ascuns, iar celelalte lasate libere, lasate moi, sa simta ele singure sunetele, sa nu fie dirijate. Apoi, te intrebi cum se saruta lebada cu printul? Isi ating barbiile, el stand pe un genunchi, si lasandu-i ei mainile, sa se poata apleca spre el. Iti dai seama cum e atunci respiratia balerinei, cum ii da ea atunci o parte din suflet balerinului, cum el o inspira… de cate ori nu li s-or fi apropiat buzele pana acum…
Si cand vezi lebedele cum se lasa in jos, una cate una, avand grija sa nu-si mototoleasca tutu-urile, cand isi ridica piciorul in acelasi timp si se invart sincronizate perfect, si cand le vezi cum impanzesc intreaga scena, cum se lupta cu luminile ce le bat in ochi. Si clovnul. El este rosu in obraji si machiat puternic cu rosu, sa se asorteze cu costumul strans pe piept, pe picioare, scotand puternic in evidenta gastrocnemianul, cvadricepsii femurali, croitorul. Si cum aluneca el, executand mladios glissade-uri, inconjurand scena si smulgand aplauze asurzitoare.
Cat de frumosi sunt ei cand nu vorbesc, cand nu rup magia. Spun totul prin miscari, prin gesturi, prin mutimea lor, prin ochi, caci ochii trebuie sa danseze odata cu trupul. La fel cum si buzele intredeschise ale lebedei danseaza odata cu ea.
Trei ore de dragoste, de daruire si nostalgia anilor.
Mi-aduc aminte sunetele harpei si de vibratia muta ce am simtit-o in fiecare cotlon al trupului. De nepretuit!
S-ar putea sa-ti placa si...
Andreea
Latest posts by Andreea (see all)
- 10 ritualuri de seară pentru a înlătura stările de anxietate - February 9, 2018
- Top 7 obiceiuri care îți antrenează creierul pentru a face mai mulți bani! - February 5, 2018
- Tot ce nu știai despre teoria reîncarnării - February 1, 2018
- Top 10 filme inspiraționale din 2017 pe care trebuie să le vezi în 2018 - January 29, 2018
- Practică aceste 9 poziții de Yoga pentru a-ți ajuta șoldurile - January 29, 2018
