Intotdeauna mi s-au parut de prisos cuvintele atunci cand le asociezi imaginilor. Fotografiile nu au nevoie de cuvinte, pentru ca fiecare sa si le interpreteze in functie de propriul univers interior.


Din universul meu interior izvoresc aceste randuri, uitandu-ma si reuitandu-ma la decor, la scarile din marmura, in spirala, ce se aseamana cu cele de la intrarea in vila lui Gatsby. Inchide ochii si treci cu mine dincolo de cortina realitatii, unde lumea e fix asa cum ne-o imaginam.


A inceput cu rafinament, cuvantul ce ar fi putut cel mai bine sa o descrie. Intr-un colt de fereastra doua picioare suple din cristal sustineau mandre cupolele paharelor. O raza de lumina picta peretele subtire de sticla in purpuriu deschis, facandu-l sa sclipeasca orbitor. O imagine ce i-a ramas intiparita si de fiecare data cand inchide ochii vede mereu firisoarele de praf ce se zburleau in aer.


Intepenise in fata usii cu mana pe clanta rece. Fiorii necunoscutului ii strabateau corpul din capul pieptului si pana in varful degetelor. A apasat incet. Ar fi vrut sa dilate timpul si sa poate condesa acea clipa in eternitate. Un scartait prelung a rasunat anormal de tare. Era ceva in cel scartait al usii care-o facea sa se gandeasca la casa bunicilor, cu usa ce mereu scotea sunete de mult ferecate intr-insa, asteptand-o pe ea sa i le dezvaluie. Parchetul vechi scartaia si el, de parca ar fi fost o intelegere tacita intre el si usa, sa pastreze aerul vetust.


Se transfigurase. Bucurestiul anilor ’30, cand in rochie cu volane albe si pantofi lacuiti, ar fi pasit cu retinere in sala de bal. Incaperi nu prea mari, cat sa-ti ofere intimitate, incarcate de atata istorie, aproape apasatoare. Atunci oamenii stateau adunati in grupuri de trei-patru, discutau despre literatura si politica, despre muzica si absint. In camera din mijloc domnisoare cu spatele arcuit dansau pana cand tamplele li se umpleau de sudoare. Manusile albe se umezeau si ele, stranse in palmele dansatorilor.


Acum insa strangerile de mana nu mai au aceeasi semnificatie, dansurile in doi prea putin exista, iar rafinamentul mai deloc. Incep sa cred din ce in ce mai mult ca fie nu m-am nascut cand trebuia, fie am trait si atunci.

 

Foto: Horia Stan Photography

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
My Facebook profileMy LinkedIn profileMy Instagram profileMy Pinterest profileMy YouTube channel

Andreea

Founder at Școala Iubirii
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.