yoga-asanas-1

 

Practica yoga are o multitudine de beneficii pe care le poţi descoperi pe parcursul şedinţelor. La nivel fizic îţi poţi îmbunătăţi postura, echilibrul, îţi poţi întări muşchii şi, nu în ultimul rând, te poţi simţi mai uşor şi mai flexibil. Pe lângă aceste beneficii, yoga ajuta la ameliorarea durerilor cronice, scade zahărul din sânge şi reglează presiunea arterială. La nivel mental, aceasta sporeşte senzaţia de relaxare şi creşte stima de sine, oferind în final fericirea necesară pentru a avea o viaţă frumoasă.

La începutul acestui an, un nou studiu a fost publicat în „Journal of Alzheimer`s disease”. Acest studiu, condus de Dr. Helen Lavretsky, a arătat că, pe lângă beneficiile pe plan fizic şi mental, yoga îmbunătăţeşte funcţia creierului.

Pentru acest studiu, subiecţii testaţi de vârstă mijlocie şi vârstnici, cu un declin cognitiv uşor, au fost rugaţi să efectueze o serie de teste cognitive. Ulterior, au fost împărţiţi în două grupuri. Primul grup a fost suspus unui exerciţiu de antrenare a creierului timp de o oră, o dată pe săptămână, combinat cu 15 minute de practică la domiciliu în fiecare zi. Al doilea grup a realizat yoga Kundalini timp de o oră, o dată pe săptămână, iar membrii acestuia au fost rugaţi să mediteze timp de 15 minute în fiecare zi.

După 12 săptămâni toţi subiecţii testaţi s-au reunit pentru a reface testele cognitive. Toţi au arătat o îmbunătăţire, însă persoanele din grupul care a practicat yoga au demonstrat o schimbare semnificativă, mult mai mare decât în cazul celuilalt grup. Pe lângă o evoluţie semnificativă a creierului, participanţii din grupul de yoga au raportat, de asemenea, o îmbunătăţire mentală şi fizică.

Creierul scanat în cazul persoanelor din ambele grupuri a afişat mai multe conexiuni între părţile ce corespund memoriei şi competentelor lingvistice. Cei care au practicat yoga şi-au dezvoltat mai mult partea creierului care controlează atenţia, sugerând acum o mai mare capacitate de concentrare.

Cum realizează yoga acest efect?

Toate lucrurile pe care le simţim şi pe care le facem influenţează creierul nostru. Aşa cum sunt starea de spirit şi corpul nostru. Compară creierul unei persoane stresate cu creierul unei persoane relaxate. Persoana stresată este grăbită şi agitată, cu o stare de spirit mult mai precară.

De asemenea, această persoană este mai probabil să aibă o tensiune arterială mai mare şi să experimenteze mai multe neplăceri fizice. În ceea ce priveşte funcţionarea creierului acestei persoane, se poate observa că este mai dificil să se concentreze, aceasta va fi uşor de distras şi nu va fi la fel de eficientă ca o persoană relaxată.

Starea minţii noastre modifica literalmente compoziţia chimică a creierului nostru. Mai ales atunci când se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp. O stare de spirit se poate transforma într-un obicei, acest lucru poate fi unul bun sau unul nociv.

Odată cu începerea practicii yoga, se schimbă încet-încet stilul nostru de viaţă. În timp ce exerciţiile sunt bune pentru organism, meditaţia este eficientă pentru minte, iar concentrarea pe respiraţie are beneficii pentru ambele cazuri.

Aceasta combinaţie este eficientă pentru fiecare celulă a corpului nostru şi va produce o schimbare de mentalitate, atitudine şi comportament. Ea ne influenţează atât de mult încât, atunci când acest lucru este menţinut, se poate elimina un obicei nociv, cum ar fi stresul.

Treptat, o persoană devine mai relaxată şi experimentează mai multă fericire atunci când stresul dispare. Compoziţia creierului se schimbă odată cu restul modificărilor ce au loc în organism.

Aceste modificări reprezintă un indiciu al unei schimbări total pozitive în viaţa ta. Deci ce mai aştepţi?!

Te aștept în fiecare miercuri și joi de la 19.30 la hatha yoga la Yucca Wellness Center, respectiv VEG Studio.

 

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.