Andreea By Andreea

Cei care mergem pe calea spirituală, ne mândrim că suntem vigilenți într-o cursă a posibilităţilor. Consumăm mâncare organică și încercăm să trăim în armonie cu natura. Exersăm, facem yoga sau tai chi şi folosim remedii naturiste pentru a ne menţine corpul într-o formă bună. Mulţi dintre noi chiar meditează în mod regulat pentru a rămâne conectaţi cu sinele nemuritor şi a ne menţine pacea interioară. Dar câţi dintre noi sunt conştienţi când vine vorba de

Read more

Andreea By Andreea

De ziua internațională yoga aș vrea să vă povestesc cum se simte acest mod de viață pentru mine după 3 ani și ce daruri mi-a adus această practică. Pot spune că acum, într-adevăr yoga chiar se simte, pot înțelege acest fapt și-l pot da mai departe cu încrederea că chiar dacă acum practici yoga doar din punct de vedere sportiv, la un moment dat, atunci când merităm este imposibil să nu ni se arate și

Read more

Andreea By Andreea

Pentru că astăzi avem o importantă Luna Plină, care pică chiar de Rusalii și la câteva ore înainte de Solstițiu, m-am gândit să scriu un articol care să dărâme puțin orice părere ați fi avut până acum despre Lună :) Ce este cel mai interesant la Lună este că existența ei nu a fost vreodată dovedită de știința modernă. Luna este mult prea mare ca să fie un satelit natural al Pământului, iar în Sistemul Solar

Read more

Andreea By Andreea

„Remediul durerii se afla în durere.” – Rumi Corpul tău păstrează o amintire fizică a tuturor experienţelor trăite de tine, atât în această viață, cât și în cele anterioare, acestea fiind stocate în corpurile subtile, aurice, care însoțesc sufletul. Ai o mulţime de amintiri pe care le tot aduni de-a lungul timpului, îţi poţi reaminti nume, chipuri, unde a avut loc un eveniment sau care este mirosul unui lucru. În timp, aceste amintiri se estompează, dar rămân în fundal și trăiesc în corpul

Read more

Andreea By Andreea

  „... Simt foarte puternic că există o inteligență în fiecare floare, în fiecare fir de iarbă, în fiecare celulă a corpului meu.” ~ Eckart Tolle   Mie florile îmi plac enorm, asta fără doar și poate. Spre norocul meu le și primesc des, spre foarte des J Chiar făcusem anul trecut un filmuleț cu toate buchetele primite și poate că în viitor voi avea chiar și florăria mea J Mai țin minte cum odată

Read more

Andreea By Andreea

Sper că suntem de acord că toți cei care am pornit pe drumul spiritual suntem conștienți că viața noastră nu se rezumă doar la cea actuală, iar evoluția noastră curentă aduce după sine și în viețile viitoare, iar starea noastră actuală depinde și de ce am făcut în trecut. Cunoașterea vieților anterioare se poate face atât prin forțe proprii, când după o anumită perioadă de lucrat în acest sens, viețile se relevă sau prin intermediul

Read more

Andreea By Andreea

M-am tot gândit cum să încep articolul de azi, deşi aveam clar în minte despre ce voiam să vorbesc, nu-i găseam abordarea potrivită. Tema este una despre evoluție şi pentru aceasta ar trebui să încep cu un lucru general valabil, și anume că totul în acest univers se află într-o continuă mişcare, un perpetuum mobile al energiei pe care o modelăm în fiecare clipă prin gândurile, emoţiile şi acţiunile noastre. Uneori rămânem miraţi cum anumite persoane pleacă de

Read more

Andreea By Andreea

Din iunie reîncepem orele de Hatha Yoga la nou lansatul VEG Studio, în fiecare joi de la 19.30. Ce facem diferit față de alte clase de yoga? Ne axăm pe conștientizarea și captarea energiilor subtile specifice fiecărei asane și pe echilibrarea polarităţilor fundamentale din fiinţa noastră, a energiilor solare (+) şi lunare (-), până ce vom ajunge la o stare de armonie. Cu ce va fi diferită această clasă? Va fi compusă dintr-o serie de

Read more

Andreea By Andreea

Culorile ne influențează viața și starea de spirit în fiecare clipă, însă nu culoarea este cea care face acest lucru, ci vibrația ei. Această formă de terapie utilizează culorile pentru a obține anumite efecte și este o metodă holistică, non-invazivă, dar foarte puternică, folosită încă din antichitate în Egipt, China sau India. Atunci când vrem să obținem o stare de reverie și de centrare, ne este deseori indicat să evocăm lumina. Din lumină derivă întreg

Read more

Andreea By Andreea

Daca ești pe punctul de a-ți stabili detaliile pentru următoare vacanță și vrei ca alături de destinația deosebită să integrezi și o componentă spirituală atunci acest articol este pentru tine. Vei descoperi 10 motive practice pentru care să-ți dedici câteva zile ție în întregime, dar acelui ție interior pe care îl percepi în momentele de liniște profundă. Iată de ce ar trebui să încerci o retragere spirituală: 1. Poți merge pe cont propriu Cu toții

Read more