Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ajung in locuri frumoase mi se trezeste sufletul. Si mi se opreste mintea. Si atunci ma simt ca si cand as innota intr-o stare de liniste, unde nu mai exista ce a fost, ce va fi, lumea din jur, limitarile ei. Exista doar starea de extaz si de bucurie ca sunt. Se apropie cumva de senzatiile din timpul dragostei, ca sa-ti faci o idee 🙂

Acest text este de fapt o descriere. O descriere despre locuri frumoase, pe care o poti citi atunci cand vrei sa evadezi din gri, din recurenta, din tot ce te plictiseste. Cand vrei sa respiri aer proaspat, tare, de munte. Eu iti voi povesti, si tu iti poti imagina ca ne tinem de mana si ma urmezi.

***

M-am trezit devreme, inaintea alarmei. Mi-era putin frig, dar era o senzatie placuta, ca aceea cand iti plimbi degetele prin asternuturile reci, cautand. Uitasem geamul deschis, iar de afara se auzeau pasarile cum ciripeau. Am zambit. Si cu el, zambetul, mi-am inceput ziua.

Am iesit in gradina, in picioarele goale. Uitasem papucii. Vazusem o tufa cu trandafiri mari, carnosi, de culoare mov. Voiam sa le simt parfumul, asa ca mi-am lasat fata mangaiata de petalele lor, as fi vrut sa-l inspir pe tot, sa miros si eu la fel ca ei. Mi-am dat seama atunci ca actiunile se desfasurau in paralel, in mintea mea existau doua fire epice: cel de acum 20 de ani, cand imi petreceam an de an vacantele la bunici, in inima tarii, si cel de acum, cand fiecare imagine era atat de diferita de amintirile mele.

Cand m-am dezmeticit, dinspre bucatarie venea un alt miros, de blat de tort proaspat copt, galben puternic din cauza oualor de tara. Eu voiam sa ajung in spatele curtii acolo unde mi se intindea la picioare intreaga tara a Hategului. Am recunoscut nucul gigant dupa care se ascundea calea ferata, am rupt o papadie si am imprastiat-o in aer si i-am urmarit pufii cum danseaza in aer pana ce am ajuns. Acolo. Este centrul universului meu. Te poti invarti 360 de grade si esti inconjurat de munti. Pe crestele unora se mai zarea inca zapada. Cel mai falnic dintre ei se numeste Retezat. Are creasta rasa, se spune ca doi zmei se razboiau pentru o printesa si i-au retezat creasta in lupta. Tot acolo era si calea ferata. Facea legatura intre Subcetate si Caransebes. Acum nu au mai ramas decat pietrisul, murarii si zmeurarii. A fost un timp in care trenul nu mai circula, dar ramasesera sinele. Si ma jucam pe ele, faceam echilibristica, numaram bucatile de beton dintre ele pana ce ajungeam la gara.

Spre gara ne indreptam si acum. Este o casa veche, parasita, cu o scara interioara, iar sus la etaj are balcon. Nu am urcat niciodata acolo. Am preferat mereu sa-mi trag sufletul pe bancuta din fata si sa privesc cei doi castani. Si muntii. Imi doresc sa fiu asemenea unui munte, de neclintit. Garile toate au ceva al lor, sunt invaluite intr-un mister, cunosc aspiratiile si suferintelor tuturor celor care le-au calcat peronul. Se spune despre gari ca poarta cu ele simbolul subconstientului, punctul de plecare catre calatoriile fizice sau metaforice, iar bagajele reprezinta psihicul, cu cat mai grele sunt ele cu atat mai incarcati suntem de ganduri si griji. Gara mea nu are peron, ci doar pamant batatorit si coji de castane pe jos. Iar eu, nicio povara.

Am plecat uitandu-ma peste umar la gara, cu nostalgie pentru felul in care natura si-a intrat in drepturi. A ramas acum doar amintirea unui loc ce altadata mustea de energie, acum e doar o darapanatura. Peste drum mai stiam un loc. Am mers ceva pana ce mi l-am amintit. M-am luat dupa sunet. Pe acolo trece raul. Eu caut moara de apa. Dintr-aceia ca in povesti, cu muschi verde crescut pe lemn, care se invarte sacadat si stropeste in apropiere. Am trecut podetul si m-am asezat pe iarba. Era inca uda de roua. Si era proaspat cosita. Ieri. Mirosea. Si susura. Izvorul, moara. Mintea s-a oprit. Traia la unison cu natura. M-am asezat pe spate incercand sa disting cerul printre ramurile copacilor. Dar erau prea dese.

Atunci am lasat capul sa alunece intr-o parte. N-ai uitat ca ne tineam de mana, nu?

 

 

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.