Secolul XXI este recunoscut ca fiind secolul în care tehnologia avansează cu o viteză extraordinară, iar acest lucru se vede în micile aspecte banale ale vieții de zi cu zi. Chimicale, pesticide, îngrășăminte artificială, toate acestea sunt des întâlnite în discuțiile legate de alimentele pe care le consumăm. Astfel, plantele, fructele și legumele au ajuns să fie modificate genetic încă din stadiul de sămânță, ajungând într-un final pe raftul magazinelor sub forma unor produse finale
Read moreȘamanii din pădurea tropicală Amazon au descoperit medicamentul eficient pentru a vindeca corpul, mintea şi spiritul, o ceremonie pentru a trata oamenii de numeroase boli. Cufundată în istoria intrigantă, ayahuasca este de asemenea parte dintr-un boom curent al occidentalilor care sunt interesați să încerce proprietățile sale psihedelice ca mijloc pentru a scăpa de povara credințelor limitative, pentru eliberarea de trecut și eliminarea energiei negative stocate din vremuri tulburi în viețile lor. Ayahuasca se referă atât
Read moreCrearea unei legături spirituale mai profunde a avut un impact foarte mare în viaţa mea. Fiind din ce în ce mai mult în contact cu Sinele meu interior, am atras atât de mulți oameni incredibili în viața mea, care au interese similare în spiritualitatea ca și mine. Când vine vorba de cei care nu dețin aceleași credințe ca și noi, eu de multe ori mă găsesc la o două variante: Ar trebui să împărtășesc convingerile
Read moreRishikesh rămâne până acum oraşul preferat (asta până să ajungem în sud la mult soare și curățenie). Mult mai liniştit, totul aici se derulează cu încetinitorul, cum este și normal într-un oraș recunoscut drept capitala yoga în India. Ca și în Dharamshala, în Rishikesh, cazarea nu se face în oraş, ci în Tapovan, iar cea mai bună zona este lângă al doilea pod, Laksman Jhula. Sunt foarte pmulte locuri cu mâncare sănătoasă, smoothiuri şi sucuri
Read morePentru cei mai mulţi dintre noi, îngrijorarea este o parte din viaţă. Ne îngrijorăm cu privire la bani, familie, cegândesc ceilalți despre noi, sănătate. Cercetătorii au arătat că grijile despre sănătate nu fac decât să o înrăutăţească, iar ipoteza se poate aplica și asupra celorlalte aspecte. Un lucru e cert: îngrijorarea nu aduce niciun beneficiu. Nu vorbesc despre eliminarea totală a grijii din viaţa noastră, pentru că e o parte naturală a fiinţei umane, dar
Read moreDharamshala, capitala spirituală a Tibetului, situată în nordul ţării, a fost precum o gură de aer prospat în India. Aeroportul aici e foarte mic şi coborî direct spre pistă. Până în McLeodganj este cam o oră de mers cu maşina pe serpentine. Atunci când cauţi cazare, să nu-ţi iei în oraşul Dharamshala pentru că acolo nu se află nimic. Templul lui Dalai Lama şi restul atracțiitor sunt în McLeodganj, la vreo 5 km de Dharamshala. Aici
Read moreToată materia se mişca cu energia Lunii, amintindu-ne că suntem parte din ceva mult mai mare. Luna are o influenţă puternică asupra corpurilor noastre spirituale pentru că este cel mai apropiat element astronomic de Pământ. Luna Plină oferă cele mai profunde energii pe care le putem absorbi, în timp ce Lună Noua are cea mai puternică energie. Un mod prin care te poţi conecta la energia Lunii este reprezentat de ritualurile. Putem folosi această vibraţie
Read morePrivitul în ochi este una dintre cele mai puternice practici de pe planetă, permiţându-ne să experimentăm o conexiune adâncă cu noi înşine şi cu ceilalţi. Mulţi oameni, inclusiv eu, au avut parte de experienţe incredibile prin legătura vizuală, precum apariţia unor aure, vieţi anterioare şi alte imagini. Doar privind în ochii celeilalte persoane, poţi descoperi mai multe despre tine, despre umanitate şi rolul nostru ca entităţi spirituale. Ce determină experimentarea unor astfel de sentimente intense
Read moreAm ajuns în Delhi într-o dimineaţă călduroasă, după o noapte nedormită şi petrecută în oraşul abundeței, Dubai, unde ne-am plimbat prin mall şi pe faleză şi am cheltuit în 8 ore, cât am fi avut nevoie 2 săptămâni în India :) Vă daţi seama că percepţia a fost şi mai dezolantă de la maşini de lux la ricşe şi claxoane. Ne-a aşteptat la aeroport un indian, dar până am stat să schimbăm bani, s-a hotărât
Read moreAnul ce a trecut a fost excelent pentru acest blog. Cred că s-ar bucura dacă ar ști că a depășit 12.000 de utilizatori unici pe lună, articole care au depășit 33.000 de vizualizări și zeci de distribuiri în grupuri sociale. O să mai adaug și că a fost nominalizat în Topul BIZ al celor mai influente bloguri în categoria relații de cuplu. Iar toate aceste ne indică nivelul noului public online interesat din ce în
Read more