Un nou restaurant a intrat în vizorul Healthy Bloggers Clan, de data aceasta Barca. Ne-am dat întâlnire în formula AromaVerde.ro (Alexandra), Hrănătate.ro (Delia) și CristinaDraghici.ro (Cristina). Am mers la Barca de mai multe ori, încă din vremea când se afla în zona statuia Aviatorilor. În noua casa, pe Str. Pictor Barbu Iscovescu Nr. 19 (zona Primăverii), mi se pare un spațiu mult mai potrivit și mai generos, iar terasa este realmente minunată. Cât despre capitolul mâncare și aici pot spune că mi-a plăcut și mai mult decât înainte, am sesizat un nou rafinament, preparate și mai delicioase și combinații surprinzătoare. Este de apreciat când un restaurant se reinventează în permanență și vine cu rețete noi. Chiar m-am uitat acasă după vizită la meniu și am găsit atât de multe preparate care-mi făceau cu ochiul, încât abia aștept să revin.
Masa s-a umplut imediat cu fel și fel de preparate vegetariene și raw-vegane, în topul listei mele fiind: drobul de ciuperci și pizza vegană. Vi le recomand pe ambele, sunt foarte bune. Și sushi, a fost mult mai bun decât ce am experimentat până acum la nivel vegan. În rest mai puteți vedea mai jos rulouri de castraveți cu brânză raw din migdale, guacamole, icre amaranth și rulouri dovlecel cu brânză raw din semințe de floarea soarelui.
La felul principal am rămas impresionată de orezul negru exotic cu stafide și scorțișoară, un mix de gusturi, n-aș putea descrie care era cel mai pregnanant, cert e că se potriveau bine. Deși nu sunt prea mare fan ciuperci, urechile de lemn aveau un gust cu totul special. Pe același loc rămân și noodleși de orez cu legume în lapte de cocos și curry și omletă cu tofu și spanac.
Cât despre desert, din păcate eu nu am putut rămâne până la final, începea ora de yoga, însă zilele acestea fac o vizită specială pentru orez și pentru minunea cu lămâie și mac. Din meniul festiv au mai făcut parte ruladă raw cu vișine, tortul raw de ciocolată și tortul raw cu portocale și caise. Nu sunt o mare susținătoare a tortuilor raw, chiar dacă sunt extraordinar de bune, însă o dată pe lună putem închide ochii și ne putem desfăta din acest paradis al gusturilor.
Una peste alta, mi se pare că Barca a crescut mult și prin prisma meniului, a locației, a servirii, chiar și la plating am sesizat atenție la detalii. Este un alt loc decât cel pe care mi-l aduceam aminte, așa că de abia aștept să-i vizitez din nou și să încerc alte preparate. Sunt sigură că toate sunt la fel de bune. Și neapărat să comandați sucurile și smoothieurile, țin minte dinainte că erau foarte bune! Și desigur supa de dovleac – de abia aștept să-i vină sezonul 🙂
Chiar mă bucur să mai lărgim lista de restaurante vegane, pentru că intrasem într-o rutină cu aceleași locuri freventate.
Foto: Alexandra Sandu, AromaVerde.ro
S-ar putea sa-ti placa si...

Andreea

Latest posts by Andreea (see all)
- 10 ritualuri de seară pentru a înlătura stările de anxietate - February 9, 2018
- Top 7 obiceiuri care îți antrenează creierul pentru a face mai mulți bani! - February 5, 2018
- Tot ce nu știai despre teoria reîncarnării - February 1, 2018
- Top 10 filme inspiraționale din 2017 pe care trebuie să le vezi în 2018 - January 29, 2018
- Practică aceste 9 poziții de Yoga pentru a-ți ajuta șoldurile - January 29, 2018