De obicei atunci când îmi place ceva foarte mult, postez pe Facebook sau Instagram. Însă atunci când sunt încântată peste așteptări e cazul să postez și pe blog 🙂

Am tot fost la târgurile de raw, vegan ce s-au desfășurat în ultima perioadă în București și mi-am tot umplut dulapul cu provizii pentru trup, minte și suflet.

Când ți se mai deschid antenuțele începi să conștientizezi că nu e prea ok să bagi în tine toate chimicalele, care de fapt la o mai mare atenție sunt ascunse în tot. Acum și de la piață dacă-ți iei roșii n-ai de unde să știi că nu le-au stropit, dar totuși tot sunt mai bune decât cele de la supermarket din Turcia. Și nu mă refer doar la mâncare, ci și la ceea ce punem pe noi prin parfum, produse cosmetice. Dacă să zicem că la alimente proaspete încercăm să alegem răul cel mai mic posibil, pentru că nu sunt atât de multe surse și parcă nu-ți vine să aștepți 2-3 zile după comandă, în cazul cosmeticelor este mai simplu.

La V for Verde i-am cunoscut pe Alma Natural, care produc comsetice vegane, naturale în inima Transilvaniei la Târgul Mureș. Vă spun sincer că acum am început să pot face diferența între produse, lucruri, oameni care au o vibrație bună și sănătoasă și cei încărcați negativ. Iar aceste produse sunt pure și oamenii din spatele lor la fel de frumoși.

Acum folosesc de la ei crema regeneratoare, săpunul african de curățare, o cremă pentru ochi și balsamul de buze. Sunt minunate. Ele sunt recomandate și persoanelor cu probleme ale tenului, eu nu am, dar am putut vedea o diferență clară față de produsele de obișnuite.

Crema are o consistență foarte cremoasă și lasă fața catifelată, mie îmi venea să o ating non stop. E necesară foarte puțină, pentru că e destul de grasă, deci pentru un ten uscat este foarte bună, dar totuși intră repede în piele. Crema de faţă Revitalizanta este potrivită pentru toate tipurile de ten şi oferă hidratare în profunzime cu efect de durată, ajutând piele să lupte şi cu îmbătrânirea prematură. Amestecul natural de ceai verde japonez Matcha, cel mai bogat în antioxidanți , pro-vitaminele A, C și E, care luptă cu daunele cauzate de radicalii liberi, ulei de cocos, de migdale dulci, de lavandă şi luminiţa serii ajută pielea să-și accelereze procesele de regenerare. Aceasta este 42 lei. Până acum foloseam pentru față un mix de vreo cinci uleiuri pe care mi-l făcea mama, dar care intra mai greu în piele și păta fața de pernă. Până acum această cremă m-a cucerit.

Săpunul african îl folosesc pentru curățarea tenului în loc de apa micelară. Curăță foarte bine, miroase puțin a tămâie sau mie așa mi se pare, dar îmi place. Se poate folosi și pentru păr, corp, încă nu l-am încercat. Datorită ingredientelor din compoziţie, este eficient pentru tratamentul acneei sau al excesului de sebum şi curăţarea în profunzime a punctelor negre. Săpunul negru conţine unt de shea nerafinat Fairtrade, care protejează pielea şi îi menţine nivelul de hidratare, protejând-o de uscăciune şi iritaţii. Costă 38 lei dar cred că ajunge peste o lună dacă e folosit pentru curățarea tenului, practic e cam la același preț ca o apă micelară și mi se pare mai bun.

Crema pentru ochi are un efect mentolat, îmi place, și ea e foarte cremoasă.

Iar balsamul de buze sunt sigură că o să-l folosesc din plin la iarnă, pe pârtie, e foarte cremos, intră în buze repede și are gust de lămâie.

Găsiți pe site-ul Alma Natural, produse cosmetice 100% naturale, făcute cu dragoste în inima Transilvaniei, la Târgu Mureș folosind plante, unturi şi uleiuri esenţiale naturale sunt realizate în întregime manual, de la combinarea cu grijă a ingredientelor până la ambalarea lor. Să-i urmăriți și pe Facebook.

Eu sunt într-o perioadă de fan plante care sper să devină permanentă. Plantele sunt de la natură și rău nu au cum să ne facă. Așa că încec să consum cât mai multe, sub formă de suplimente, pudre, în cosmetice, ceea ce vă recomand și vouă. Dacă vă plac astfel de articole o să mai scriu.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.