tagi-7-900x901

Luna a jucat întotdeauna un rol important în cultura umană, în religie și spiritualitate. O varietate de culturi și religii obișnuiau să se închine lunii și chiar se foloseau de diferitele faze ale ciclului lunar ca de un calendar. Multe religii majore încă își celebrează sărbătorile în conformitate cu luna. De exemplu, Duminica Paștelui este sărbătorită în prima duminică după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară. Anul Nou Chinezesc are loc în a doua lună plină după solstițiul de iarnă. Iată ce ar trebui să știi despre luna, despre cele 8 faze ale sale și semnificațiile lor pentru tine.

Luna Nouă

Luna Nouă este prima fază a ciclului lunar. Acesta poate fi, în general, definit ca un timp de noi orizonturi și începuturi proaspete. La nivel simbolic o putem percepe precum o pagină goală pe care începem să ne scriem intenției, este o perioadă specială pentru colectarea gândurilor și planificarea misiunii pentru ciclul lunar. Obiectivele tale pot fi atât de ordin spiritual, fizic sau mental. Fie că misiunea ta este de a pierde în greutate sau de a învăța cum să cânți la un nou instrument, acesta este momentul pentru a planifica modul în care ai de gând să o atingi.

Semiluna în creștere

Semiluna este un timp pentru a anunța intenția și speranțele pentru ciclul lunar. Acest „anunț” poate fi unul social, spunându-le prietenilor apropiați sau familiei, sau poate fi unul mai personal. A-ți scrie planurile tale într-un jurnal sau doar a le nota pe o bucată de hârtie este un bun mod de a te asigura că le vei duce la îndeplinire. Dacă deja ți le-ai scris de lună nouă acum este un moment bun să le reiei.

Primul pătrar

Primul pătrar al lunii este prima fază de acțiune în ciclul lunar. Acesta este momentul perfect pentru a îndeplini misiunea planificată pentru ciclul lunar. De asemenea, această perioadă te încurajează să faci față provocărilor care vin împreună cu misiunea, indiferent dacă te simți sau nu pregătit pentru asta. Este posibil să fie nevoie să iei decizii rapide, pe moment, cu scopul de a progresa în misiunea ta, și chiar dacă nu merge așa cum ai planificat, totul este o parte a procesului.

Lună în creștere

Luna în creștere este perioada pentru a ajusta și rafina planul de acțiune. Învață din greșelile pe care le-ai făcut în timpul primului pătrar și dezvoltă-te prin ele. Reflectă asupra planului inițial al misiunii; poate că ți-ai dat seama că te îndrepți către ceva pe care nu l-ai vrut cu adevărat sau poate că misiunea ta necesită doar o ușoară ajustare. Oricare ar fi problema, acesta este momentul pentru a reflecta asupra ei.

Luna plină

Faza lunii pline este momentul de a fi încrezătoare în misiunea ta și de a o duce la îndeplinire. Nu există nici o cale de întoarcere după această fază. Această fază înseamnă că mai ai doar încă două săptămâni pentru a-ți atinge obiectivul și trebuie să dovedești faptul că intenția ta de a finaliza misiunea este puternică. De Lună Plină energia apei pe swadhistana chakra se mărește exponențial, așa că ești mult mai expus viciilor, exceselor, sexualității exarcebate, agitației, certurilor. De aceea este indicat să stai în grupuri cât mai restrânse, să fii cât mai calm și atent la ceea ce faci.

Luna în descreștere

Această fază a ciclului lunar este un timp pentru a fi recunoscător și pentru a împărtăși progresul cu oamenii din jurul tău care te-au susținut. În acest moment ți-ai dovedit ție că intenția de a finaliza misiunea era una reală, indiferent dacă ai terminat-o sau nu încă.

Ultimul pătrar

Aceasta este faza lunară în care va trebui să renunți și să ierți orice sau pe oricine care te-a rănit sau ți-a pus opreliști de-a lungul drumului. Aceasta este prima etapă de pregătire pentru un nou început.

Semilună în descreștere

Această fază a ciclului lunar este destinată odihnei, relaxării și recuperării. Fără a planifica sau implementa țeluri, trebuie doar să te recuperezi de la ciclul lunar anterior, astfel încât să te poți pregăti în mod adecvat și eficient pentru următorul.

Pentru a înțelege și mai bine acest ciclu lunar urmărește și acest filmuleț. Ca o concluzie trebuie să știi următoarele: Luna se află în legătură cu elementul apă (influențează fluxul și refluxul), element distinctiv pentru Swadhisthana Chakra, centrul sexalității. De aceea în momentul ei de maximă acțiune, această energie crește foarte mult, iar această energie în mod normal, necontrolată, aduce în plan fizic lucruri negative, cele enunțate mai sus (există studii care au adeverit că de Lună Plină există mai multe crime, violuri, etc). De aceea este bine să nu interacționăm cu prea multă lume și în niciun caz să ne unim la nivel sexual. Abstinența se ține cu 24 înainte și după, cât timp e influența Lunii Pline. Cu două zile înainte de Luna Plină este un moment extrem de benefic – Tripura Sundari, potrivit pentru a iniția acțiuni. Un alt moment la fel de bun este Luna Nouă, moment în care ne punem dorințele și ne setăm intențiile. Cu aceste noțiuni în minte cu siguranță vei reuși să-ți planifici lunile mult mai bine. Eu mă folosesc de aceste noțiuni și vă pot confirma că funcționează. Așa că doresc succes!


Sursa foto: Tagi Muhammad

 

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.