Lacrimi colorate

Imi place tare mult sa scriu pe intuneric, cu monitorul stins, sa nu vad decat pacla groasa inaintea ochilor… atunci am impresia ca pot atinge hotarul somnului cu varful degetelor. Mi-e teama doar ca nu cumva pentru un vis, sa folosesc un alt vis…

Inauntru plutea un aer inchis si cald. Cu toate acestea, asternuturile albe, din bumbac, erau inghetate si uneori simtea fiori ce-i strabateau pielea si-i ajungeau pana la coaste. Il vedeam cum tresare, cum se zbate tacut intr-o mare dalba. Prin crapaturile obloanelor se strecurau in camera fasii subtiri de lumina, lasandu-i corpul tarcat in alb si negru. Iar cand se incovoia, razele pareau sa-l urmeze si sa-i remodeleze intreg trupul. Parea ca nu rosteste vorbele, le murmura fara sunet… poate ca ele prindeau forma doar in imaginatia mea. Implorau. Avea niste gene infinite, arcuite, de parca nu ar fi fost gene de barbat. Implorau sarut. Genele lui imi gadilau buzele, de parca firisoare mii mi-ar fi invadat fiecare celula a pieleii si le-ar fi facut sa vibreze din ce in ce mai alert, pana cand ar fi explodat. I-am sarutat pleoapele fine, simtind micile cute ale pielii, ce se strangea sub apasarea mea, apoi am continuat cu fiecare geana in parte. Ii simteam rasuflul sacadat cum imi sfredeleste gatul, si degetele-i intrandu-mi in spinare. intr-o clipa mintea mi s-a golit complet. Ochii i-au disparat in neant, lasandu-ma singura cu intunericul, in locul lor ramanand doua lacrimi colorate ce s-au rostogolit, s-au tot rostogolit, aterizandu-mi cu zgomot drept in palme. Si nu de tristete. Uneori am impresia ca palmele-mi mustesc de culoare…