Screen-Shot-2015-10-19-at-3_59_19-PM-728x400

Am avut o perioadă în care dimineața făceam yoga într-o zonă mai puțin liniștită, chiar aproape de o stradă pe care circulau mașini, mai și claxonau, la un moment dat au și început să lucreze la o casă de vis-a-vis. În mod normal cursanții întrebau ”cum să pot sta într-o stare de meditație cu tot ce se aude afară?”

Majoritatea avem impresia că pentru a intra într-o stare de meditație, de tăcere, totul în jurul nostru trebuie să fie asemenea. Ne imaginăm locul de meditație departe de lumea în care trăim, poate o casă prin pădure sau măcar o cameră bine izolată fonic, pentru că este mult mai greu minții să se liniștească într-un mediu zgomotos.

Data viitoare când vreți să vă liniștiți și mai apare câte un zgomot, încercați să pătrundeți în el. S-ar putea să constatați că nu zgomotul este cel care vă deranjează, ci dorința de a nu-l mai auzi, deci o simplă percepție a dumneavoastră. Așa se petrece și cu oamenii, nu ei în sine ne deranjează, ci percepția noastră despre ei.

Percepția a fost una din realizările lui Buddha, acum 2500 de ani. Cu toții experimentăm ceea ce se numește dukka. În traducere libere îi spunem ”suferință”, dar în Pali, limbajul din timpul lui Buddha, dukka însemna negația pentru cuvântul sukha, adică ”relaxat”. Așa că dukkha se traduce mai degrabă prin a nu fi relaxat sau nemulțumirea – un sentiment pe care cu toții îl cunoaștem.

Încă puțină lexicologie 🙂 Sukha vine de la su (bine)-kha(gaură) și se referea de obicei la o gaură bună în care intra axul unei roți de la o căruță. Roata era o mare descoperire în acele vremuri și dacă se învârtea ușor în jurul axului era cea mai mare grijă a oamenilor. Dukkha pe de altă parte vine de la duh (rău)-kha(gaură). Deci rezistența opusă de roată crea un disconfort.

Acum să transpunem cele de mai sus asupra minții. Atunci când acceptăm lucrurile așa cum sunt și mergem cu valul, suntem relaxați – în sukka. Aceasta este starea noastră naturală – de bucurie și relaxare. Dukkha în schimb apare atunci când opunem rezistență experiențelor, iar starea noastră naturală de relaxare devine un disconfort auto-creat. De aceea se spune că singurul lucru pe care-l avem de făcut în această viață este să fim relaxați.

Astfel, așa cum atât Buddha, dar și mulți alți învățători spirituali ne învață, ne putem reîntoarce la o stare de pace, detașându-ne de atașamente și acceptând realitatea așa cum este ea.

Desigur că acum vă gândiți: Asta înseamnă că trebuie să accept nedreptatea și cruzimea, oamenii care comit fărădelegi sau atitudinea recalcitrantă a partenerului? Desigur că nu. Dar nu uitați că acestea sunt niște percepții bazate pe credințele și acțiunile noastre. Iar Dumneze nu dă nimănui mai mult decât poate duce. Fiecare din noi vom fi duși exact în acel punct în care putem fie să aducem un plus sau un minus acestei lumi.

Dar acceptarea realității așa cum este înseamnă acceptarea prezentului. Dacă ne simțim frustați, supărați, indignați, atitudinea corectă este acceptarea aceastei stări și apoi plantarea unor gânduri și acțiuni pentru ca această realitate să nu se mai repete. Ideea e să nu-i opui rezistență, ci să încerci să intri în acea stare.

Explorarea rezistenței ne poate ajuta să o eliminăm. Așa că data viitoare când nu îți convine ceva întreabă-te: ”De ce opun rezistență acestei stări? Ce nu observ acum?” Apoi așteaptă. S-ar putea să găsești un regret, o tensiune, o contradicție. Decât să te concetrezi pe lucrul căruia îi opui rezistență, schimbă percepția și concetrează-te pe sentimentul de tensiune și agitație.

În loc să împarți experiența în două: experiența din prezent și gândurile și judecățile despre acea experiență – include sentimentul de rezistență în prezent. O să vezi dacă te relaxezi și elimini tensiunea ea se dizolvă și o să te reîntorci la o stare de spirit bună.

Așa că a liniști mintea într-un context zgomotos, nu înseamnă a o goli, ci a fi conștient și vigilent asupra realității, sunetelor, senzațiilor, gândurilor și emoțiilor. Pur și simplu să dăm voie experiențelor să se petreacă, fără să ne atașăm de ele. Data viitoare când te simți distras și agitat fie din cauza comportamentului unui prieten, a unei știri de la tv sau din cauza unui zgomot exterior, fă o pauză și observă ce se petrece în interior. Vezi unde se regăsește rezistența și mergi cu mintea în acea zonă, mută acolo întreaga atenție și s-ar putea să remarci că încet, încet ea dispare, se dizolvă, iar situațiile care altă dată te enervau, acum pur și simplu trec pe lângă tine.

Sursa: Collective-evolution.com

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.