bloomshapes-1-900x490

Azi vorbim despre meditație. Am mai făcut-o în nenumărate rânduri, aici, aici, aici, aici și aici, dar parcă niciodată nu-i suficient, pentru că întotdeauna în afara noastră va exista un serviciu stresant, așteptări la care o să credem că trebuie să ne conformăm, o școală cu multe examene, fel și fel de situații din care credem că nu avem scăpare. Prin meditație putem să ne recalibrăm și să ajungem din nou în interior, la esență, să ne simțim mai împăcați cu viețile noastre și cu starea prezentului.

Probabil că ai auzit povești despre meditație, despre oameni care își părăsesc corpul, care au momente de claritate și toate răspunsurile le vin pe bandă rulantă, care au conversații cu sinele superior și alte entități de lumină. Da, sunt toate adevărate. Dar asta nu înseamnă că o să ți se petreacă și ție imediat ce închizi ochii. Să nu ai așteptări prea mari din primele sesiuni de meditație. Nu vreau să te dezamăgesc, dar e bine să fii pragmatic. O să petreci mult timp cu ochii închiși, încercând să-ți elimini gândurile, ele nu vor dispărea, o să realizezi un efort continuu zicându-ți ”Hai, încetează, nu te mai gândi, sine ce ai să-mi spui? Te ascult! Cum mă relaxez, fac asta cum trebuie? Oare eu nu o să simt niciodată nimic? E ceva în neregulă cu mine, sigur e ceva, de nu văd, nu simt, nu aud nimic? De ceeeeeeeee?” Important e să nu disperi. 90% din persoanele care meditează așa pățesc în primele dăți. Dacă reușești să continui, să nu te stresezi, deja ai făcut primul pas.

Nu există o meditație corectă, obiectivul nu este nici măcar acela de a închide ochii și vedea/ simți/ comunica, obiectivul este de a fi într-o meditație întreaga viața. Iar acest lucru se poate realiza, dar numai prin practică. Cu cât vei practica mai mult cu atât îți va fi mai ușor și cu atât îți vei îmbunătăți starea de zi cu zi, vei fi mai calm și mai prezent.

Îți propun să-ți iei 91 de minute dintr-o săptămână și să începi prin a medita 10 minute în prima zi până ajungi la 16 minute în ultima. Important este să nu sari peste vreo zi și să continui să mărești timpul cu câte un minut în fiecare zi. Dacă vei simți că-ți face bine poți continua și săptămânile următoare și să crești perioada până ajungi la 30 minute/ zi.

7 zile – 7 meditații diferite să nu te plictisești. Dacă simți că nu mai poți, stai acolo cu ochii închiși că 10 minute oricum le pierzi degeaba pe telefon.

Poziția din meditație va fi mereu aceeași – în așezat cu picioarele turcește sau pe un scaun, în poziție normală, cu spatele drept, mâinile așezate pe picioare. Important este ca spatele să fie drept și să stai comod, ochii închiși.

Ziua 1: Meditația de bază cu respirația

Te concentrezi pe respirație, ești atent cum pieptul se umflă când inspiri și cum se golește de aer când expiri. La fiecare inspirație rămâi două secunde în retenție pe plin, când expiri tot aerul rămâi în retenție pe vid două secunde. O să apără gânduri doar când nu te concentrezi pe respirație, două gânduri nu pot exista concomitent. Când vor apărea ignoră-le, lasă-le să treacă și revino la respirație.

Ziua 2: Meditația ghidată

Internetul este plin de meditații ghidate, fiecare servește câte unui obiectiv, doar trebuie să cauți. Ți-am ales una care are 10 minute cu starea de iubire universală. Astfel de meditații sunt folositoare pentru că ai o voce care să-ți spună exact ce să faci și atunci ți-e concentrată într-un punct. O să ai nevoie de căști, pentru că atunci nu mă pricepeam la înregistrat meditații ghidatate precum acum 🙂

Ziua 3: Meditația asupra intenției

Acest tip de meditație te va ajuta foarte bine să îți clarifici anumite probleme care te macină. Pe măsura ce intri în meditație menține vie această intenție cumva în spatele minții. Poți chiar să rostești în gând întrebarea ta, într-un mod clar și concis, poate ar fi mai bine să te limitezi la un răspuns de tipul afirmativ/ negativ. Nu te lăsa atașat de apariția unei voci care să-ți șoptească răspunsul, de vreo viziune sau vreun eveniment paranormal. Răspunsul vine de cele mai multe ori sub forma unui sentiment, poate veni în zilele următoare din senin. Vei ști pur și simplu că acela este răspunsul.

Ziua 4: Muzica Binaurală

Muzica pe bătăi binaurale foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, ce induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie. Practic aceasta tehnologie este bazată pe sunete ”aparente”, menite sa genereze o stimulare cerebrală. Mie îmi place acest canal de pe Youtube, au multe sunete bune:

Ziua 5: Meditație pentru armonizarea chakrelor

Meditația pe chakre te ajută să te armonizezi la nivel energetic și apoi și fizic, să elimini blocaje și să scoți la suprafață probleme pe care ar trebui să le depășești. Sunt o mulțime de exemple pe youtube, important este ca atunci când ești pe o chakră să-ți și direcționezi atenția asupra ei, să concentrezi întreaga atenție acolo și să vezi dacă șimți vreo vibrație.

 

Ziua 6: Meditația cu mantre

Mie acestea îmi plac cele mai mult, pentru că ajută la menținerea atenției fixe, pe un cuvânt. O să luăm exemplul lui OM (AUM) că e cel mai cunoscut. Când îl rostești te concentrezi în mijlocul frunții și o să observi cum întregul corp vibrează și începi să te relaxezi. Rostește timp de 5 secunde sau mai mult și apoi inspiră, repetă procesul până se liniștește mintea. Acest tip de meditații se pretează bine și în grup pentru că se angrenează energia acestuia. OM se pronunță ca mai jos, un O rotund.

Ziua 7: Alege ce vrei să repeți

Felicitări dacă ajungi până aici. Ziua 7 nu este de relaxare, deși în fapt meditația ar trebui să devină pentru tine o relaxare. Alege o meditație din cele de mai sus sau pur și simplu rămâi în prezență fără să faci nimic. Doar stai cu ochii închiși, lasă gândurile să treacă și rămâi în prezent.

Dacă reușești o săptămână, propune-ți un nou obiectiv – 21 de zile cât durează formarea unui obicei, apoi 49 de zile, dacă depășești cifra asta, garantat rămâne obicei pe viață.

Tipuri de meditații sunt infinite, important e să o găsești pe aceea care-ți face plăcere, să o practici și apoi să-ți transformi viața într-o meditație continuă, până ce îți va face plăcere să te bucuri de fiecare clipă a acestei vieți și o vei trăi într-o stare de liniște și armonie permanentă.

Mai poți citi ce am mai scris despre meditație, beneficii, alte tehnici aici, aici, aici, aici și aici.

Sursă foto: Alexander Khokhlov

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.