Zbor la 3000 m

Mi-as fi dorit sa-mi iau zborul atunci. De la peste 3000 de m altitudine.

O pasarela suspendata pleca din munte si aproape ca simteai teama cu fiecare pas. Prin grilajul de metal al podelei se vedea neantul. De jur imprejur priveau muntii. Priveau marea de oameni care se tot perindau si-si faceau poze. Iar ei ramaneau mereu aceasi. Netulburati. Cateodata mi-ar placea sa fiu un munte.

Inconjurata de munti mi-e cel mai usor sa zbor. Tot ce ne inconjoara este rezonanta, traim intr-o intrepatrundere continua de energii si imprumutam unii de la altii ganduri bune sau mai putini bune. Eu cu muntii rezonez la nivel de stabilitate, liniste si pace. Iar atunci cand ii privesc, sufletul incepe sa zboare.

Cu totii zburam. Mai ales in somn. De fapt sufletul ne zboara. Atunci cand il lasam liber. Iar in somn este cel mai liber. Zburam si atunci cand gandurile dispar. Cand suntem ancorati intr-o activitate, iar toata energia noastra o directionam intr-acolo.

A face sport printre munti, prin zapada, infuzata de adrenalina, focusata pe echilibru, a trai plenar momentul, acesta este adevaratul zbor al sufletului.

Este un zbor pe care il putem trai cu totii, fie ca pictam, coasem un nasture, cantam, conducem, scriem poezii sau mergem la serviciu.

Este adevarat ca un strop de context ajuta, mai ales la inceput.

Mie muntii imi plac inalti, cu peisaj diferit la fiecare coborare. The Big 3 – i-am vizitat din nou. Cea mai inalta altitudine la care am snowboardat, toti peste 3000 de metri. Sunt printre preferatii mei, au partii largi, tunel schiabil si privelisti minunate.

Atat de mult i-am admirat, incat spre finalul zilei s-au gandit sa-mi incununeze ziua cu o ninsoare. Cine ar fi crezut ca va mai ninge in aprilie?