Sunt 90 de ore cel puțin pe care le petrecem zilnic la birou. E nevoie de multă energie pentru un astfel de stil de viață, pentru  a avea zâmbetul pe buze și seara când ajungi acasă. Știm bine că felul în care ne începem ziua de cele mai multe ori ne influențează atitudinea. O zi începută prost dimineața pentru mulți e o zi pierdută. Dar te-ai gândit că le-ai putea începe pe toate bine? Totul ține de câteva obiceiuri care îți vor ridica vibrația, motivația și felul în care gândești și acționezi pe parcursul întregii zile. Dacă te hotărești să le încerci ia-le în ordinea de mai jos.

1. Devreme în pat, devreme în picioare

E simplu, pentru a-ți însuși aceste obiceiuri trebuie să ai timp. Ori dacă te trezești cu jumătate de oră înainte de a ieși pe ușă e clar că nu o să ai timp. Dacă nu reușești să adormi devreme trezește-te o săptămână la 6 dimineața și se reglează somnul. De cele mai multe ori nopțile le pierdem fără să facem nimic productiv (facebook, tv, internet), iar în cazul în care îți place pacea și liniștea pe care ți-o dă noaptea, să știi că la fel e și dimineața.

2. Perie-ți limba

Primul lucru pe care ar trebui să-l faci dimineața ar trebui să fie ăsta. În felul acesta elimini toate toxinele care se acumulează în timpul nopții și care nu dispar chiar dacă te speli pe dinți. Dacă nu faci acest lucru toate toxinele se duc în stomac cu primul pahar de apă pe care-l bei. Poți folosi fie periuță de dinți specială, deși cea mai simplă metodă e o linguriță.

3. Bea un pahar cu apă călduță cu lămâie

După 8 ore de somn corpul tău de deshidratat. De aceea este important ca înainte să mănânci să bei apă. Împreună cu lămâia ajuți sistemul digestiv să se pregătească pentru hrana de pe parcursul zilei. Și mai important e că alcalinizezi organismul pentru că lămâie restabilește ph-ul.

4. Acultă muzică

Atunci când asculți muzica preferată vibrația ți se ridică. În funcție de planurile din ziua respectivă poți alterna și genurile muzicale, mai relaxante sau mai expansive, pe forță.

5. Fă puțină mișcare

Imediat ce ne ridicăm din pat, corpul este încă amorțit. Poți începe cu câteva mișcări de streching sau o ședință de yoga. O să simți diferența imediat.

6. Meditează

Așază-te în pe un scaun sau pe jos turcește și golește-ți mintea. Nu există un singur mod corecta de a medita. Dacă nu poți sta în lotus, stai în poziție normală pe un scaun. Bucură-te de liniște și simte efectele pozitive.

7. Vizualizează-ți obiectivele

Fă mental o listă cu cele mai importante trei lucruri pe care vrei să le faci în acea zi. Vizualizarea și realizarea lor te vor împlini și o să-ți fie mult mai ușor să prioritizezi, să faci diferența între lucrurile importante și cele mai puțin importante. Pe măsură ce repeți procesul zilnic o să-ți fie din ce în ce mai ușor să duci la îndeplinire și alte obiective mai complexe. Încheie cu vizualizarea unui obiectiv pe termen lung.

8. Prepară-ți un smoothie

Este un mic dejun ideal, plin de vitamine și minerale și cu porția de fructe dimineața așa cum este sănătos. Un smoothie verde îți întărește sistemul imunitar, îți dă energie și-ți potolește foamea. Este foarte simplu de făcut, în 5 minute este gata. Amestecă într-un blender spanac, castravete, o banană, fulgi de tărâțe sau cânepă, lapte de migdale sau cocos și gata.

9. Zâmbește-ți în oglindă

Îți poate influența întreaga zi. Pur și simplu transmiți un mesaj creierului să elibereze hormonii fericirii. Îți întărești încrederea în sine, te auto încurajezi și-ți urezi o zi bună.

10. Fii recunoscător pentru o nouă zi

Pentru că exiști e suficient 🙂

O zi minunată!

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.