Eu cred în sincronicități și deloc în coincidențe. Cum se face oare că exact în săptămâna în care scriu despre proiecțiile astrale văd un film din același spectru. Ca să vă faceți o idee despre cum e în astral să mergeți să vedeți Tomorrowland la cinema. Este o reprezentare destul de bună, desigur mai pe înțelesul minții umane, dar unele lucruri se regăsesc, culorile, bazinele cu apă, entitățile mult evoluate. Cum spune și în film, ca și când toți oamenii de știință și creativi s-ar fi adunat într-un loc pentru a face lumea mai bună, un loc unde nu există invidie, ură, competiție sau BANI. Da, da, nu există conceptul de bani și de serviciu 🙂 Iar în acest loc merg visătorii, cei care mai au încă speranță că lumea se poate schimba. Tot în film spre final se spune că realitatea se poate modela fix după gândurile noastre și chiar dacă era preconizată extincția planetei, aceasta era o simplă proiecție făcută tot de mintea umană, iar odată percepția schimbată lucrurile se pot schimba într-o fracțiune de secundă. Mi-a plăcut filmul, vi-l recomand, acum să trecem mai departe cu tehnicile.

Înainte simt nevoia de o scurtă recapitulare, poate nu ai citit primele articole. A visa înseamnă o proiecție astrală inconștientă. Atunci când dormi, sufletul părăsește corpul, adică lumea 3D pe care o cunoaștem ca fiind realitate. Acest lucru se petrece datorită glandei pineale (cea mai importantă parte din creier) care secretă Dimetiltriptina (DMT), care aruncă sufletul din corp în timp ce dormi, când ești pe punctul de a muri sau ai o experiența în apropierea morții. O să scriu și despre glanda pineală în curând. Ideea este că tu nu ai control asupra sufletului în timp ce dormi, îl controlează subconștientul. Când începi să te proiectezi astral înseamnă că îți controlezi conștient sufletul, unde călătorește, cu cine se întâlnește, ce face și îți mai și aduci aminte dimineața când te trezești. Scopul final este de a te proiecta la dorința chiar și atunci când nu dormi. Adică ești la birou, vrei să iei o pauză și să faci o baie în Maldive, închizi ochii și ești acolo conștient. Ăsta e scopul final, dar până acolo închipuieți că metaforic ai de făcut drumul până-n Maldive pe jos, așa că dacă mergi și tot mergi, o să ajungi într-un final la destinație.

Să știi că tehnicile sunt foarte multe, unii se regăsesc mai aproape de unele, pentru alții nu funcționează. Fiecare din noi este unic. Poți încerca puțin din fiecare, dacă nu o să reușești până în august vino cu Școala Iubirii la Tabară de Dream & Sleep Yoga și atunci sigur o să simți lucruri 🙂

1. Tehnica frânghiei. Această tehnică a fost formulată de Robert Bruce și este printre cele mai eficiente. Corpul nostru fizic este legat de cel astral printr-o coardă albă, strălucitoare pe care spiritul ascensionează în astral. Aceasta se rupe doar în momentul morții, când spiritul nu se mai întoarce în trup. Tehnica constă în a te imagina cum urci pe această coardă, trăgându-te cu mâinile. O să simți o ușoară senzație de amețeală înăuntrul tău pe măsură ce tragi de coardă. Procesul se face înainte de a adormi, ținând cont de ce ți-am spus în articolul de ieri. La fiecare tehnică e bine să ții cont, dacă vrei să se producă mai repede proiecția. Continuă să urci pe sfoară până ce simți vibrații și corpul va intra într-o stare de paralizie. Să nu te miști, că imediat trece starea și o să te simți eliberat, cum ieși din corp. În cuvinte nu se poate descrie starea de eliberare pe care o simți 🙂

2. Fii conștient când adormi. Elementul principal este starea dintre veghe și somn, dacă rămâi conștient în acele momente ai baleat în astral. Așază-te pe spate, relaxează-ți corpul și alungă gândurile obsesive. Spune-ți în minte că te vei observa în timp ce adormi. Trebuie să fii foarte clar și hotărât. Pe măsură ce te relaxezi vei observa tot felul de senzații în corp pe măsură ce te apropii de somn. La un anumit punct corpul va intra în paralizie, îl vei simți foarte greu, vei simți nevoia să te miști. Poți simți anumitee părți cum te furnică, vibrații de la picioare până-n vârful capului, un bâzâit în urechi. Dacă ai ajuns aici ești pe drumul cel bun. Apoi te vizualizezi cum te ridici din corp spre tavan, cum plutești.

3. Tehnica Monroe. Acest doctor este printre cei mai cunoscuți doctori care a cercetat acest domeniu. Mai întâi te relaxezi și încerci să adormi și găsește starea dintre veghe și somn. Ține ochii între deschiși și privește printre gene întunericul care te înconjoară. Apoi începe să induci vibrații prin corp și să le intensifici. Pe măsură ce le intensifici corpul astral se separă de cel fizic. Când acest lucru se produce te întorci pe o parte (stânga de preferință) și o să te simți în afara corpului.

4. Tehnica săriturii. Pe parcursul zilei ne întrebăm de multe ori (cel puțin o dată pe oră) dacă visăm sau nu. Ne întrebăm de atâtea ori până ce începem să ne îndoim dacă aceasta este realitatea sau nu. Pentru a ne da seama unde suntem sărim ca și când am vrea să zburăm. Dacă suntem în realitatea o să aterizăm pe sol. În vis însă vom zbura. Când vei face asta timp de o săptămână, subconștientul tău se va obișnui să repete procesul și în vis și atunci vei conștientiza imediat și vei induce starea de vis lucid.

5. Tehnica Streching-ului. Stai în pat pe spate, relaxat, cu ochii închiși. Imaginează-ți cum picioarele tale se întind, devin mai lungi cu 10 centimetri. Cu această imagine în minte, lasă-le să revină la normal. Repetă procesul și pentru cap, apoi adu-l la dimensiunile normale. Apoi alternează între picioare și cap, până când crești distanța dintre normal și zona întinsă cu până la un metru. În acest moment imaginează-ți cum te lungești în același timp în ambele părți. O să te cam amețească acest exercițiu și o să simți vibrații. După mai multă practică vei începe să experimentezi senzația de plutire și poți să-ți spui că te ridici spre tavan.

Nu îți garantez că va funcționa din prima, dar orice tehnică ai încerca sigur o să simți ceva nou, iar efecte secundare nu există. Cel mai rău lucru ce ți se poate întâmpla este să adormi fără să simți nimic. Haha. Dar mai este și mâine o noapte și ai toată viața să exersezi. Așa că nu te frustra când în primele seri nu o să simți nimic. Cu timpul vor apărea și rezultatele. Trebuie să fii cât mai deschis și să-ți depășești fricile.

Cele mai puternici tehnici de proiecție astrală le vom preda în următoarea tabără spirituală pe care o vom organiza cu Școala Iubirii la Băile Olănești în perioada 13-15 august. Așa că urmărește-ne pe Facebook sau abonează-te la newsletter pentru a fi primul care află informații despre această vacanță de o săptămână.

Mult succes!

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.