Kundalinibanner

Circulă o serie de zvonuri în jurul cuvântului „kundalini” şi în a ce înseamnă într-adevăr să experimentezi o „trezire kundalini”. E periculos? Cum îmi dau seama dacă fenomenul cu care mă confrunt este kundalini  sau cu totul altceva? Ce e de făcut dacă energia kundalini din mine se trezeşte? Acestea şi multe altele sunt întrebări frecvente în rândul practicanţilor de yoga, iar în cele ce urmează vom încerca să le oferim un răspuns.

Multe „simptome” sunt puse pe seama energiei kundalini, de la spasme musculare sau fotosensibilitate, până la incapacitatea de a ne odihni. În realitate, nu energia kundalini însăşi este cauza acestor probleme, ci blocajul fizic, energetic şi mental care nu permite acestei energii să circule în organism. Energia kundalini reprezintă doar forţa primordială a vieţii, energie ce există în fiecare dintre noi. Semnificaţia „simptomelor” kundalini nu este decât aceea că această energie ne „bate la uşa” pentru a ne atrage atenţia asupra schimbărilor pozitive pe care trebuie să le facem. Profitând de acest context, ne putem urma menirea şi revela destinul.

Te confrunţi cu o cădere nervoasă sau nu mai eşti mulţumit de viaţa ta

Relaţiile, obiceiurile, viciile, cariera, mariajul – totul pare că ţi se aşterne în faţă ochilor şi fiecare dintre aceşti factori este supus unei judecăţi aspre chiar de către tine. Acest proces se confundă adesea cu o criză a vârstei mijlocii, dat fiind faptul că cele două fenomene au multe similitudini. Tot ceea ce ne nemulţumeşte va fi eliminat, aşadar, din viaţa noastră. Acesta este începutul unei lungi călătorii iniţiatice ce va necesita curaj, disciplină şi un efort susţinut pentru a o duce la capăt.

Simptome fizice, energetice, emoţionale

Unele persoane vor experimenta simptome fizice şi energetice în această etapă. Spre exemplu, te poţi confrunta cu episoade de depresie, anxietate, sau chiar semnalmente evidente (tremurat, slăbirea vederii, imposibilitatea de a te relaxa etc). Toate astea se petrec din cauza faptului că sistemul nervos  nu este capabil să gestioneze toată energia ce abundă în corp. Pentru unele persoane, experienţa este înceată şi statică, în timp ce pentru altele este intensă şi energică. Important este să nu te obsedeze simptomele, întrucât asta nu va face decât să sporească intensitatea blocajului. În loc, focusează-ţi atenţia pe cum ai putea să te vindeci eliberând energia.

Curajul, dorinţa şi disperarea de a încerca lucruri noi

Intensitatea acestor experienţe este suficientă pentru a-i determina pe oameni să încerce lucruri noi. Oamenii caută schimbarea în diete, se despart de partenerul de viaţă, îşi schimbă serviciul, totul în încercarea de a-şi răspunde la ceea ce li se întâmplă pe interior.

Miracole încep să ţi se întâmple şi primeşti ajutor din locuri nesperate

Când devenim cu adevărat disperaţi după noutate, ne sporim disponibilitatea la a primi ajutor şi la a ni se întâmpla miracole în contexte neaşteptate. Încearcă să-ţi acorzi mai mult timp pentru a înţelege ce se găseşte de fapt dincolo de anxietatea sau depresia ta, iar yoga este o metodă eficientă.

Sensibilitate crescută la factori externi (mâncare, media, oameni şi locuri)

Odată ce începem să facem aceste schimbări, ne putem aştepta să devenim mai emotivi  sau să ne scadă toleranţa la anumite lucruri pe care altminteri le suportam cu uşurinţă. Într-o exprimare plastică, găsim necesar să schimbăm „partenerii de joacă” şi „jucăriile” pe măsură ce sistemele ni se ajustează iar noi învăţăm să stabilizăm o nouă homeostaza. Este posibil să realizezi că nu vei putea împărţi apartamentul o viaţă întreagă cu colegul de cameră, sau să nu mai ai toleranţă la violenţă televizată sau la aglomeraţie, iar asta nu este în niciun caz un semn de slăbiciune, ci dimpotrivă, de potenţial crescut.

Devii conştient de energiile interne, de intuiţia ta

Practic, în această etapă devenim proprii noştri tămăduitori, devenind conştienţi de ceea ce avem nevoie în acel moment şi învăţând cum să avem grijă de noi, atât la nivel fizic cât şi la nivel spiritual. Pentru mulţi oameni, această idee se materializează în şedinţe zilnice de yoga şi/sau meditaţie. Avem nevoie de timp în fiecare zi să lucrăm cu energiile noastre, să înlăturăm blocajele, să liniştim mintea şi să ne creăm oportunitatea de a vedea dincolo de ego şi aparenţă, până în esenţă firii. În tradiţia Kundalini Yoga, acest moment este denumit Sadhana, desemnând disciplina zilnică. A deţine instrumentele vindecătoare este primul pas, dar pentru a ne purifica şi a evolua este necesar să le folosim cu conştiinciozitate.

Compasiune sporită, dorinţa de a te face util şi recunoaşterea celor din jur

Odată cu propria noastră fiinţă, ni se revelează şi lumea înconjurătoare. Concomitent, compasiunea pentru noi înşine în aceste momente de tranziţie conduce la compasiune pentru cei din jurul nostru. Ne găsim mai altruişti, iar durerea altor oameni ne provoacă şi nouă suferinţă. Pentru că inima se deschide, resimţim toate acestea mult mai intens, ne dorim să ajutăm, să întoarcem celorlalţi ajutorul şi bunăvoinţa ce ni s-au oferit de-a lungul timpului. Cunoştinţele se metamorfozează în înţelepciune, iar noi devenim mult mai stăpâni pe trupurile noastre, simţind o conexiune puternică cu Mama Natură. De acum nu vom mai întoarce capul cu indiferenţă când suntem martorii unei nedreptăţi.

Destinul tău are un scop

Indicele final al trezirii energiei kundalini este acela că, în sfârşit, destinul tău capătă un scop. După ce am lucrat cu noi înşine spre a ne vindecă trecutul, am adunat instrumentele necesare pentru a purifica regulat energia din corp şi am interconectat sufletul şi mintea, suntem pregătiţi să ne înfruntăm destinul. De acum putem exprima cu adevărat cine suntem şi putem simţi conexiunea cu Divinitatea din ce în ce mai puternic. Putem începe, așadar, să facem lucrurile pentru care am fost lăsaţi pe Pământ.

Vă invit să participați la Retragerea Spirituală de 3 zile, 19-21 mai, care va avea loc la Youness Wellness Clinic. Pentru detalii și încriere aceesați link-ul atașat.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Andreea
Scriu despre frumos așa cum îl percep în suflet, iubire, culori, fotografie, artă, muzică, călătorii, sport, yoga și nutriție. Pe scurt despre arta fericirii în prezent. Alături de Bogdan am fondat Școala Iubirii, o comunitate spirituală în cadrul căreia predăm tehnicii prin care oamenii se pot descoperi pe sine, pot învăța să fie fericiți și să trăiască într-o permanentă stare de armonie. Te invit la yoga la noul nostru centru Tummo Reiki în fiecare luni, miercuri și vineri de la ora 19.00 și în taberele spirituale pe care le organizăm. Poți descărca acum și primul volum de Hatha Yoga Ilustrată.