healthy-eating

Prima săptămână din Postul Mare se apropie de sfârşit şi iată că abia acum am reuşit să mă mobilizez să îţi ofer câteva sfaturi ce provin din experienţa mea cu posturile (religioase sau nu).

În primul rând, doresc să înţelegi faptul că prin acest articol nu îmi doresc să te conving să ţii post şi nici să fac o promovare a postului ca o metodă puternică de vindecare şi curăţare holistică.

În schimb, îmi doresc ca tu să înţelegi câteva reguli şi principii de bază ale postului, astfel încât să îţi fie mai uşor în această perioadă.

Înainte de a începe, aş vrea să ştii că prima mea experienţă cu postul a început în urma unei probleme de sănătate grave şi că, pe mine, postul/cură de detoxifiere pe care am urmat-o, m-a ajutat să mă vindec. Am vorbit mai pe larg în acest articol. Pentru mine, viaţa se împarte în “before” şi “after”. Iar, “before”, noţiunea de post nu exista şi sincer, mi se părea a fi ceva demodat, băbesc sau prostesc.

Însă “after”, ei bine, am putut observa pe propria-mi fiinţă miracolul postului. Şi de atunci, postul a devenit o obişnuinţă, iar puterea sa de vindecare holistică, nu încetează a mă uimi de câte ori ţin post.

Prin definiţie, postul înseamnă abţinere/renunţare/înfrânare. De la ce? De la orice aliment de origine animală, uneori chiar de la orice fel de aliment, de la alcool, ţigări sau alte obiceiuri nocive, dar mai ales, de la gânduri şi sentimente negative: furie, ura, judecată, bârfă şi exemplele pot continua.

Totuşi, te-ai putea întreba în acest moment, de ce să renunţi? De ce să te abţii? De ce să te înfrânezi? Pot să îţi dau doar 3 argumente logice şi foarte simplu de înţeles :

  1. Întotdeauna, atunci când doreşti să primeşti ceva nou, trebuie să faci loc. Gândeşte-te la momentul când îţi faci curăţenie în dulapul cu haine şi renunţi la cele vechi, nepurtate de atâţia ani. Ai observat că de îndată ce te debarasezi de acestea, apar altele noi, frumoase şi moderne la loc? La fel se întâmplă şi în cazul postului: debarasarea de obiceiuri vechi, nefolositoare, va produce un efect de înlocuire a lor cu altele noi şi utile.
  2. În momentul în care corpul tău fizic este lipsit de hrană, mai ales de hrană slab calitativa din punct de vedere energetic. Corpul eteric (energetic) va intra în acţiune şi va căuta să se aprovizioneze din plan astral cu lumina – energie benefică.
  3. Abţinerea, înfrânarea şi renunţarea vor avea drept efect creşterea vibraţiei tale. Iar în primul rând, efectul este de creştere al respectului faţă de sine şi al stimei de sine.

Când este bine să ţii post?

Postul mai poate fi considerat şi un prilej de repaos alimentar. Probabil că ai auzit că se recomandă o zi de repaos alimentar complet, o dată pe săptămână sau măcar o dată la două săptămâni. 24 ore fără mâncare, timp în care organele tale interne se odihnesc, se regenerează şi îşi refac forţele.

Apoi, de două ori pe an, primăvară şi toamna târziu, înainte de iarnă, este indicat să faci o cură de detoxifiere. Şi de asta ai auzit, nu-i aşa? Întâmplător sau nu, aceste perioade recomandate coincid cu cele două mari perioade de post religios : Postul Paştelui şi Postul Crăciunului. Deci, de două ori pe an, îţi recomand minim o lună de post.

Şi mai este un moment în care postul este cel mai indicat: atunci când eşti bolnav(ă). Ţine post când te confrunţi cu o stare de boala şi te vei vindeca rapid. Sunt studii şi cercetări ştiinţifice efectuate şi toate atesat miracolul postului în ceea ce priveşte vindecarea. Probabil că ai auzit că marele maestru Valeriu Popa, recomanda bolnavilor, înainte de orice alt tratament o perioadă de post negru cu apă. Tot regnul animal se retrage în post şi refuza hrana atunci când se confruntă cu o boală. Noi, oamenii, ar trebui să le urmăm exemplul.

Iar dacă ţii post sau îţi doreşti să ţii post, iată care sunt recomandările mele :

  • Intră în post cu inimă deschisă, cu credinţa şi dorinţa de a te curăţa, atât pe plan fizic, dar şi pe plan energetic, emoţional şi mental.
  • Mănâncă diversificat: toate legumele, fructele, leguminoasele, cerealele, plantele cu frunze verzi şi aşa mai departe. Să ştii că postul nu se rezumă la clasica deja combinaţie: fasole cu cartofi. Uite: 40 de reţete de post pentru 40 de zile !
  • Măcar o dată la două săptămâni, ține o zi de post doar cu apă. Pentru a-ţi fi mai uşor, începe seara la ora 18.00, de exemplu şi termină a doua zi, tot la ora 18.00.
  • În fiecare seară, fă o recapitulare a gândurilor ce ţi-au trecut prin minte şi iartă-te pentru toate gândurile negative şi iubeşte-te pentru toate gândurile, faptele şi acţiunile pozitive pe care le-ai întreprins pe timpul zilei.
  • Foarte important: în momentul în care intri în post, consacrează-l. Ce înseamnă consacrarea? Dedică acest post pentru a-ţi îndeplini dorinţa ta cea mai de preţ, înspre binele tău superior şi al celorlalţi. Încearcă să îţi doreşti ceva mai presus de planul material: poate să aduci pe lume un copil, poate să îţi întâlneşti iubirea adevărată.
  • Chiar dacă vei avea pofte alimentare: brânză, ciocolată, carne etc – priveşte-le cu neutralitate, acceptă-le şi mergi mai departe cu postul. În momentul în care le vei privi astfel, poftele vor dispărea de la sine.
  • Este important ca această perioadă să o petreci în rugăciune şi linişte sufletească. Dacă îţi legi postul de perioadele religioase, atunci vei fi conectat invizibil la energia atâtor milioane de suflete ce ţin post în aceste perioade. Este principiul: unde’s mulţi, puterea creşte.

Riscurile postului

Postul este lipsit de riscuri, în principiu. Dar ieşirea din post, trebuie făcută cu grijă şi uşor. Marea greşeală a celor ce ţin post de Paşte, de exemplu, este că la sfârşit se reped şi se îmbuibă cu alimentele grele din acea perioadă. De aceea, o idee ar fi să faci ceva diferit de mâncare anul ăsta: o masă de Paşte vegană, de exemplu 🙂

Dar, despre ieşirea din post vom vorbi în articolele viitoare. Până atunci, îţi doresc un post liniştit şi te invit să experimentezi alături de noi, în Retreat-ul Rejuvenance – retreat de nutriţie holistică, yoga, hrana vie şi aromoterapie, pe care îl organizez la sfârşitului lunii martie (31 martie – 3 aprilie) şi despre care poţi citi mai multe detalii accesând link-ul.

Primeste articolele pe email!

Abonează-te acum și vei fi notificat pe email de fiecare dată când scriu un nou articol!

I agree to have my personal information transfered to Mad Mimi ( more information )

Datele tale sunt confidențiale. Te poți dezabona oricând!

The following two tabs change content below.
Delia Popa
Fondator HRĂNATATE, consultant nutriție și terapii alternative.