Delia Popa By Delia Popa

Prima săptămână din Postul Mare se apropie de sfârşit şi iată că abia acum am reuşit să mă mobilizez să îţi ofer câteva sfaturi ce provin din experienţa mea cu posturile (religioase sau nu). În primul rând, doresc să înţelegi faptul că prin acest articol nu îmi doresc să te conving să ţii post şi nici să fac o promovare a postului ca o metodă puternică de vindecare şi curăţare holistică. În schimb, îmi doresc ca

Read more

Andreea By Andreea

Primăvara e un moment bun pentru curățenie, nu doar exterioară, ci și interioară la nivel de spațiu în care locuim. Și casa este formată tot din energie, așa că se pot acumula tot felul entități perturbatoare pe care le sesizați sau nu conștient. Pot doar să vă spun că dacă aveți cât de cât legătură cu spiritualul întotdeauna veți avea nevoie să faceți mai des curățenie subtilă, pentru că așa cum se spune pe lângă

Read more

Andreea By Andreea

  Deși a trecut o lună de când am intrat în Anul Maimuței de Foc, niciodată nu e prea târziu să știm la ce să ne așteptăm în 2016. În mare ar trebui vom avea parte de mari schimbări subtile de energie față de anul trecut, Maimuța fiind de un dinamism puternic față de Capra de Lemn din 2015. Șireată, inovatoare și total inpredictibilă, Maimuța de Foc este cunoscută pentru trucurile răutăcioase la care se

Read more

Andreea By Andreea

Este fascinant cum vechile învățături arată oamenilor că avem capacitatea de a obține capacități ieșite din comun prin diferite tehnici. O parte dintre acestea, cunoscute drept siddhis in tradiția yoga (în sanscrită cuvântul înseamnă perfecține) includ meditația, dansul static, rugăciunea, postul, inclusiv puterile paranormale. În Budism de exemplu, existanța acestor puteri este binecunoscută. Buddha se aștepta de la discipolii săi să dobândească aceste puteri, dar nu să nu se atașeze de ele. Un profesor de

Read more

Delia Popa By Delia Popa

În ultima perioadă, din ce în ce mai multă lume a început să vorbească despre detox şi deja părerile sunt împărţite. Unii spun că detoxifierea este o modă, alţii spun că e o invenţie şi că nu are nici un efect, alţii promovează detoxifierea şi devin adepţii curelor stricte de detoxifiere. Mai departe lucrurile se complica şi discuţiile se învârt în jurul tehnicilor de detoxifiere, al duratei unei cure de detoxifiere, al periodicităţii şi aşa

Read more

Andreea By Andreea

Rumi se numără printre poeții mei preferați, a trăit în secolul al XIII-lea în Persia, a fost un derviș islamic și un mistic sufist, fiind recunoscut pentru poezia sa în care caută nestrămutat adevărul și dragostea. Povestea spune că Rumi a dat la un moment dat un de om sfânt pe numele lui Shams, care i-a devenit maestrul spiritual, prieten și inspirație. Legătură spirituală dintre ei a luat o cotitură neașteptată atunci când fiul lui

Read more

Andreea By Andreea

Astăzi vom avea Luna Plină în Fecioară la 20:20, moment în care de obicei se resimt tensiunile energiei dintre cele semne zodiacale aflate în opoziție, de data aceasta Fecioară și Pești. În următoarele două săptămâni vom avea parte și de o eclipsă de Soare în Pești pe 8 martie. Aceasta va aduce schimbări importante și noi începuturi care au o perioadă de acțiune cu 6 săptămâni înainte și 6 luni după momentul maxim. Așa că

Read more

Andreea By Andreea

Dacă tot este februarie intitulată luna iubirii, o să vă vorbesc despre cum ne putem activa chakra iubirii, Anahata, cum ne putem concentra pe această zonă și o putem armoniza pentru a aduce în noi mai multă iubire, atât primită cât și oferită, mai multă compasiune și chiar un partener pe care îl tot căutăm. Iubirea este energia de vibrația cea mai înaltă pe care o putem accesa. Are puterea de a vindeca, de a

Read more

Andreea By Andreea

Începând de vineri, 19 Februarie, in București, la Sala Palatului, se deschide expoziția Body Mind Spirit EXPO, evenimentul anului in materie de dezvoltare persoanală, sănătate și frumusețe. Vino pe 19,20 și 21 Februarie la Sala Palatului din București să celebrăm împreună sănătatea pe toate cele trei planuri: corp, minte și spirit în trei zile pline de armonie si optimism. Rita Mureșan te așteaptă Vineri,19 Februarie la conferinta “Terapia cu îngeri, Anul 2016, anul schimbărilor” Camelia

Read more

Andreea By Andreea

Beauty Camp Muntele Verde 4-6 martie 749 RON Primăvara aduce cu sine un nou concept de tabere, de data aceasta axate pe o detoxifiere holistică a corpului, minții și spiritului într-un retreat de 3 zile în inima naturii la Pensiunea Muntele Verde din Slănic. Întâmpinăm astfel noul anotimp cu prospețime și vitalitate, într-o formă maximă, printr-un program de detox complet, o modalitate ideala de a elimina toxinele acumulate în perioada iernii și a ne recalibra

Read more